Greva în şcoli va continua şi luni, 12 iunie

de | 11.06.2023 10:35 | Știri, Cultură, Importante, Lifestyle, Național

  • Școlile din țară vor fi închise și luni!

În această dimineață, 11 iunie, liderii sindicatelor din Educație au fost la consultări cu premierul Nicolae Ciucă.

Mâine este grevă în toate şcolile”, a transmis liderul FSLI, Simion Hăncescu, după consultări.

Liderii sindicatelor din Educație nu au precizat încă faptul că nu acceptă oferta, dar transmit că vor să vadă totul în Monitorul Oficial.

Totodată aceștia precizează că vor anunța răspunsul profesorilor mâine, la ora 10:00.

Concluzia e una foarte clară. Colegii vor să vadă proiectul actului normativ.

Ne vom pronunța mâine, la ora 10. (…) Până atunci greva continuă”, adaugă președintele FSE, Marius Nistor.

Reamintim faptul că Executivul a transmis sâmbătă,10 iunie, o nouă ofertă sindicatelor din Educație, după ce acestea au refuzat oferta făcută cu o zi înainte.

Ceea ce ni s-a oferit se cunoaște. Suplimentar, față de ce am obținut până acum, este vorba de o creștere medie a salariilor cu data de 1 iunie de 25%.

 

De asemenea, acea primă anuală până în 2027 de 1.500 lei pentru personal didactic și 500 lei este noutatea pentru nedidactic. Și cam atât. Se știe că ultima ofertă a fost de a acorda de la 01/01/2024 45% din diferența dintre salariu din grilă și salariul la 31/12/2023,

 

Guvernul a venit cu cinci procente suplimentar, adică la 50”, a transmis Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ,

 

Foto: wall-street.ro

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Guvernul acceptă noua propunere a sindicatelor din educație. Termenul limită şi condiţia pusă

 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: