Groaznic! Doi argeșeni au căutat și lovit cu mașina un căprior! L-au transportat cu mașina până au fost prinși de jandarmi

de | 16.03.2023 19:48 | Știri, Eveniment, Județean

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal, ce îi vizează pe doi argeșeni, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiuniilor de braconaj cinegetic.

Astfel, din cercetările efectuate de către polițiști s-a stabilit că, cei doi bărbați , de 28, respectiv 38 de ani, ambii din comuna Bârla, au plecat în noaptea de 17 februarie, în jurul orei 22:30, cu mașina pe raza Fondului de vânătoare Bălăceanca.

Argeșenii au căutat, cu ajutorul unui proiector, și hăituit un căprior peste care au dat cu mașina.

Animalul decedat a fost transportat aproximatic 1,5 km, de către cei doi bărbați, până când au fost opriți de un echipaj de jandarmi.

Autoturismul în cauză și dispozitivul de iluminat au fost indisponibilizate de polițiști.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de trimitere în judecată.

 

Foto descriptiv.
Sursa Foto westalpineoffroad.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Braconaj cinegetic în Argeș! Au vânat căprioare!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole