anchetaonline.ro

Hărțuirea sexuală – practică veche, dar abia recunoscută în actorie și nu numai!  

de | 19.05.2022 21:21 | Județean, Lifestyle

  • Luminița Borta: ,,Bărbații nu au cum să înțeleagă cât de umilitor este tratamentul acesta! Ei au impresia că și femeilor le place!”

 

A avut nevoie de doi ani de psihoterapie pentru a scăpa de trauma provocată de hărţuirea sexuală pe care a avut-o de înfruntat din partea unor directori de teatru şi regizori! Declarația aparține actriței Viorica Vodă și a fost făcută, în cursul acestei luni , pe scena Premiilor Gopo. În spatele său se afla actorul Mircea Diaconu, partenerul său din filmul ,,Filantropica”, care schița tot felul de grimase, semn că declarația actriței nu i-a picat tocmai bine…

Mai târziu, actorul Mircea Diaconu avea să facă niște declarații al căror misoginism i-a înfuriat până și pe cei care-l îndrăgeau pentru filmele în care a jucat. Potrivit acestuia, hărțuirea sexuală ar fi, mai degrabă, un… ,,amantlâc” agreat de ambele părți. În realitate, spun la unison multe dintre actrițe, hărțuirea sexuală este un abuz la care femeile sunt supuse nu de ieri, de azi. Asta ne-a declarat și actrița Luminița Borta, unul dintre cele mai cunoscute nume ale teatrului piteștean.

Mărturisirea unei actrițe și mârlănia unui… Mircea Diaconu

Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere şi consecinţele expunerii. Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărţuirea sexuală din sistem, nu din afara lui. Sunt foarte mulţi directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost. Spun asta pentru că simt acum, la 45 de ani, fiind mamă a doi copii şi mai ales a unei fete care este aici în sală şi are exact vârsta acestui film, 20 de ani, la fel de frumoasă, sensibilă, talentată, studentă la Arhitectură, ca, pe viitor, când va fi la început şi îşi va construi o carieră, să aibă curaj, să nu-i fie ruşine.

Atunci când va fi într-o lume a bărbaţilor sau a femeilor care, din educaţie sau lipsă de educaţie, nu îndrăznesc să spună. Noi nu am avut. Toată generaţia noastră am crescut cu ruşine, cu pudoare.” a spus actriţa Viorica Vodă, pe scena Premiilor Gopo.

Viorica Voda Mircea Diaconu - fantatik.ro

Sursa media: fanatik.ro

Reacția de după a actorului Mircea Diaconu, fost parlamentar de Argeș, i-a șocat pe mulți. Potrivit acestuia, hărțuirea sexuală nu e decât un amantlâc la care dau curs ,,primadonele” care vor să facă rapid carieră sau un produs de Hollywood.

Vorbim de hărţuire din clipa în care la Hollywood a fost un succes mondial. Totul a plecat de acolo. Eu ştiam că asta se numeşte bârfă de culise, amantlâc, inclus fenomenului teatral. S-au scris cărţi despre primadone care făceau carieră în felul acesta. (….) Eu, intrând în profesie acum vreo 50 şi ceva de ani, am perceput acest lucru ca fiind ceva de cabină.(…)

La americani, când s-a început cu povestea cu #Metoo ăla, a devenit hărţuire. Altfel este o formă de amantlâc, inclusă profesiei. Acum, nu ştiu foarte exact, pentru că sunt cazuri şi cazuri… În tot ce am văzut de-a lungul a zeci de ani au fost cariere care s-au bazat pe genul ăsta, dar au fost şi de-o parte şi de cealaltă. Ori hărţuirea, aşa cum vine ea ca produs Hollywood, este făcută de regizor, de producători, de directori, cei care contează nu de actori. Actorii nu contează.” a declarat Mircea Diaconu, reacția sa fiind aspru criticată.

Luminița Borta: ,,Fenomenul a existat dintotdeauna, doar că acum au început femeile să vorbească, pentru că sunt mai puternice, mai sigure pe ele”

Teatrul argeșean ,,Alexandru Davila” nu a dus lipsă de scandaluri sexuale. Sau de… ,,amantlâcuri”, ca să-l cităm pe Mircea Diaconu. Două actrițe l-au acuzat de hărțuire sexuală pe actorul Nicolae Poghirc, pe vremea în care acesta era manager la Teatrul piteștean. Plângerile, care au ajuns pe masa Consiliului Județean Argeș, au devenit mai apoi documente în instanță, la acest moment procesele fiind încă pe rol.

În profesia asta, hărțuirile au existat dintotdeauna,” ne mărturisește actrița Luminița Borta, care a plecat din teatrul ,,Davila” (ulterior înființând un teatru independent) acuzând nu un abuz sexual, ci unul emoțional.

Pe mine, Nicolae Poghirc m-a hărțuit emoțional. M-am certat cu el și l-am reclamat la Consiliul Național de Combatere a Discriminărilor. Pur și simplu nu voia să mă distribuie în piese. Spunea că nu o face pentru că eram șef de secție și sunt personal administrativ, lucru pe care nu mi l-am închipuit niciodată.

Mi se părea absurd să fiu actor și să nu fiu distribuită pentru că se invoca o astfel de prostie. Ușor-ușor am început să-mi fac spectacolele independente, pentru că îmi doream să joc… M-am simțit discriminată și de aceea am și plecat din teatru, pentru că mi-am dat seama că nu am nicio șansă.” ne-a declarat Luminița Borta.

Actrița care joacă astăzi în ce spectacole vor mușchii săi admite că în lumea teatrului se întâlnesc cazuri și cazuri. Sunt și actrițe care își folosesc farmecele în mod… voluntar pentru a obține beneficii, dar și domni care fac abuz de puterea pe care o dețin.

Foarte multe fete, pentru că așa sunt crescute ele, prințese și artiste, și-au dorit și își doresc să devină actrițe. Sunt multe și sunt atât de nesigure pe ele încât sunt dispuse să facă niște compromisuri jalnice. Altele, care nu sunt dispuse, suferă din această cauză. Ceea ce vreau să subliniez este că această chestie a existat dintotdeauna.

Mulți regizori adoptă un stil care aduce a hărțuire, un stil prin care să rupă voința actorului, să rupă ceea ce credea el despre sine înainte și să-l reconstruiască după bunul plac. Cine mai rămâne întreg psihic din toată treaba asta? Foarte puțini!

Personal, eu nu am trecut printr-o astfel de experiență. Am avut un prieten în timpul facultății, iar după facultate mi-am cunoscut soțul și nu a fost nimeni într-atât de inconștient să-mi facă propuneri, căsătorită fiind.

 

Luminita Borta Gabriel Cazan

 

Probabil că nu am fost eu genul acela de persoană nici foarte drăguță, nici nesigură pe sine. În general, fetele frumoase sunt nesigure pe ele și, de multe ori, cad și victimă celor care își fac un obicei din a agresa. Fenomenul a existat dintotdeauna, doar că acum au început femeile să vorbească, pentru că sunt mai puternice, mai sigure pe ele. Dezbaterea asta era mai mult decât necesară, pentru ca tinerele femei să capete mai multă încredere în ele și să li se atragă atenția bărbaților cu putere că nu pot face orice.” ne-a declarat Luminița Borta.

În ceea ce privește declarațiile mai mult decât neinspirate (ca să nu spunem… grosolane) ale lui Mircea Diaconu, actrița consideră că așa văd realitatea cei cu… ,,burta plină”:

Lui îi convine să spună asta… Mie îmi plăcea foarte mult de el, ca actor. O dată ce a fost numit director de teatru la Nottara și mai apoi a intrat în politică, dintr-o dată s-a văzut că este un om cu burta plină, care și-a văzut caii legați în grajd. Bărbații nu au cum să înțeleagă cât de umilitor este tratamentul ăsta.

Ei au impresia că și fetelor, femeilor le place. Iar atunci când ajung să dețină poziții care le oferă putere, au impresia că pot face orice, că le permite statutul la care au ajuns. În Grecia Antică se vorbea despre hybris, adică despre mândria care îi lovește în zei. Este un curent în filosofie care vorbește despre cei care ajung în funcții mari și abuzează de raportul de forță.”

Actrița mai crede că, deși le suntem superior numeric bărbaților, trăim încă într-un patriarhat sălbatic:

Da, trăim în patriarhat și bărbații nu recunosc asta, pentru că la rândul lor și ei se cred amenințați de femei. Am vrut să fac un spectacol – Nora – și un mare regizor m-a întrebat de ce vreau să-l fac, că acum nu mai e o problemă cu egalitatea de șanse. În Nora este vorba despre o femeie, mamă și soție, care uită ce uită toate mamele și soțiile, anume că în primul rând le sunt datoare lor însele să se iubească și să aibă grijă de dorințele lor, de sufletul lor, de trăirile lor.

Doar că ele, în primul rând, se dedică soțului și copiilor. Ani de zile, spectacolul acesta a fost un fel de declarație a femeilor. La 40 de ani, când l-am propus, mi s-a spus că nu mai e interesant, că femeile sunt eliberate, fac tot felul de meserii, nu mai e nicio problemă. Mi s-a părut așa, că am primit un pumn în bot. Bărbații nu recunosc treaba asta, pentru că se tem de femei.”

Astăzi, Luminița Borta este propriul manager. Cum face uz de… puterea pe care o deține?

,Îl hărțuiesc pe soțul meu. El este managerul propriului nostru teatru, eu sunt managerul propriului meu succes. Nefiind din profesie a învățat rapid toate chestiunile ce țin de tehnică. Eu pe el îl hărțuiesc permanent.”

Flori Grigoraș: ,,Stau și mă întreb dacă timpul poate șterge, cumva, traumele unei femei hărțuită sexual”

Întreg scandalul mediatic creat în jurul acestui subiect a trezit amintiri dureroase Florentinei Grigoraș, expert în proiecte pe fonduri europene. Aceasta a mărturisit recent în presă faptul că, în perioada în care a lucrat la Consiliul Județean Argeș, a fost ,,hărțuită sexual și mental”.

Florentina Grigoras

Mesajul Vioricăi Vodă la Gala Premiilor Gopo m-a întors în timp. În acea negură a fricii de a-mi pierde locul de muncă, a depresiei… Și stau și mă întreb dacă timpul poate șterge, cumva, traumele unei femei hărțuită sexual. De ce ajunge victima să se exteriorizeze după mulți ani? Pentru că vine și momentul liniștii pentru a vorbi despre traumele trecutului, sau poate atunci când ai acea maturitate emoțională și nu mai consideri că a vorbi înseamna a-ți pierde demnitatea. Dar cine-ți mai dă acei ani înapoi? Nimeni.” a mărturisit Florentina Grigoraș.


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:


 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/camelia-badulescu/" target="_self">Camelia Bădulescu</a>

Articol scris de Camelia Bădulescu

Jurnalist cu 22 de ani de experiență în presa de investigații și manager al publicațiilor editate sub brandul Ancheta. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Relații Publice.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Nicolae Poghirc