Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au finalizat, în cursul zilei de joi, 26 ianuarie, cercetările într-un dosar penal ce se află sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Dosarul penal privește săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Astfel, în urma celor constatate și a probatoriului administrat, s-a stabilit că o femeie de 55 de ani, din Băiculești, a furat, în data de 16 aprilie, un telefon mobil din geanta unui persoane în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun.
Bunul furat, în valoare de aproximativ 500 de lei, a fost recuperate și înapoiat victimei.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată.
Foto descriptiv.
Sursa Foto Ziar Obiectiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Obsedat de fosta iubită, un piteștean a terorizat-o pe femeie, până a ajuns în arest