Horror! O fetiţă de nici 3 ani a fost ucisă de unchiul ei pentru că plângea!

de | 14.09.2022 22:31 | Eveniment, Național, Știri

Un caz șocant s-a petrecut la Vâlcea după ce un bărbat din Câineni și-a omorât nepoata în vârstă de numai 2 ani și 11 luni deoarece aceasta plângea. Tragicul eveniment s-a întâmplat în urmă cu patru zile când bărbatul a izbit-o efectiv de podea. Inculpatul a fost arestat preventiv sub acuzație de omor, au transmis reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Conform Digi24, se pare că s-ar fi enervat pentru că cea mică plângea și a lovit-o de podeaua de ciment a casei. Fetița a ajuns la spital cu mai multe traumatisme în zona capului şi a abdomenului iar după două zile de chin, a decedat, scrie Agerpres.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în seara zilei de 10.09.2022, inculpatul, în timp ce se afla la locuinţa sa din comuna Câineni, judeţul Vâlcea, iritat de faptul că minora în vârstă de 2 ani şi 11 luni luni (nepoata sa de soră, care îi fusese încredinţată de părinţii acesteia spre creştere şi educare în lipsa acestora) plângea, acesta a exercitat cu intensitate acte de violenţă asupra minorei, respectiv a aruncat-o şi a proiectat-o pe podeaua din ciment a imobilului, împrejurări în care victima a suferit un politraumatism cu traumatism cranio-cerebral (cu hemoragie meningo-cerebrală) şi traumatism abdominal (cu ruptură hepatică, contuzie renală dreapta şi hemoperineu consecutiv), leziuni ce au condus la decesul victimei la data de 12.09.2022 la Spitalul de Pediatrie din municipiul Sibiu, judeţul Sibiu”, informează Parchetul Vâlcea.

Bărbatul a fost reţinut de autorităţile iar judecătorul şi a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Șeful Poliției Mioveni, despre noul adjunct: „No, s-a deșteptat și prostu’ nostru!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Câineni | Mioveni | Sibiu | Vâlcea