Noi schimbări au fost deja anunțate în învățământul românesc, iar acestea se vor produce din toamnă, atunci când va începe noul an școlar.
Pe lângă modificările privind structura anului școlar, o schimbare majoră va fi făcută pentru a marca trecerea de la sistemul tradițional la cel digital, care însă nu este obligatorie, cel puțin deocamdată.
Astfel, până la data de 16 august, unitățile de învățământ vor avea ocazia să treacă la catalogul electronic. Măsura s-a aplicat în urma programului pilot pus la punct de Ministerul Educației.
Școlile care vor să renunțe la catalogul clasic și să treacă la cel digital, pot depune o cereri la Inspectoratele Școlare Județene. Cu toate acestea, la finalul anului, respectivele școli trebuie să tipărească și să arhiveze și un catalog clasic.
În viitor, catalogul fizic va dispărea cu totul. Asta se urmăreşte. Ministerul Educaţiei a lansat o pilotare şi pentru anul şcolar 2022-2023, astfel încât unităţile de învăţământ, atât de stat cât şi cele patriculare, pot consemna situaţia şcolară a elevilor doar în format electronic, dar cu condiţia înscrierii în reţeaua de unităţi pilot ce va fi aprobată prin ordinul ministrului pe data de 1 septembrie. Aceste unităţi nu mai au obligaţia de utiliza în paralel şi catalogul tipărit, iar formularele electronice vor fi tipărite doar la finalul anului şcolar”, a spus Aura Danielescu, inspector şef al Inspectoratului Şcolar Timiş, potrivit Adevărul.
Catalogul electronic va funcționa prin intermediul unei aplicații. Aceasta poate fi descărcată pe desktop, tabletă și telefon mobil. Aici, profesorii pot nota elevii, pot pune sau motiva absențe și pot calcula mediile. Mai mult, dascălii vor putea să facă și comentarii sau să motiveze acordarea unei note. Părinții și elevii vor putea intra cu o parola pentru a vedea rezultatele.
Foto Evenimentul Zilei
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Se îmmulțesc accidentele cu trotinete electrice! Acțiune desfășurată de polițiștii argeșeni