Încep lucrările la Cetatea Poenari!

de | 14.07.2022 17:34 | Știri, Administrație, După locație, După subiect, Județean

Lucrările de conservare și reabilitare la Cetatea Poenari vor începe, după aproximativ patru luni de întârziere, amplasamentul fiind predat constructorului, astăzi.

În iulie 2021 a fost semnat contractul de proiectare și execuție cu asocierea câștigătoare a licitației- SC EURAS SRL – SC ARHING SRL.

În sfârșit, ne apucăm de lucru! Începerea lucrărilor a fost întârziată cu aproximativ patru luni de întârziere, după ce a fost nevoie de un nou aviz pozitiv din partea Ministerului Culturii, timp în care procedurile au fost stopate. Între timp, Primăria din Arefu a eliberat autorizația de construire, astfel încâ nu putem decât să ne menținem optimismul că vom finaliza la timp și acest proiect major pe fonduri europene.
Avem încredere în constructor, este unul cu expertiză în domeniu. Pe de altă parte, dăm asigurări tuturor că, pe toată durata derulării proiectului, Consiliul Județean va continua să facă toate eforturile necesare, la fel ca în cazul tuturor investițiilor, pentru a asigura partea sa de confinanțare. Ne dorim foarte mult ca proiectul Cetății de la Poenari să fie finalizat cu succes, pentru că este un punct forte la eforturilor de dezvoltare a activității turistice din Argeș”, a transmis Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Judetean Argeș.

Vor fi efectuate lucrări pe o suprafață de 1.897 mp, cuprinzând suprafața construită a cetății şi calea de acces pietonală (scări) existentă.

Ce presupun lucrările:

– reabilitarea paramentelor aparente degradate prin îndepărtarea mortarelor necorespunzătoare preparate cu ciment; plombări și rostuiri executate cu mortare de var;
– înlocuirea cărămizilor degradate;
– refacerea protecției părții superioare a zidurilor:
– restaurarea pavimentelor și pardoselilor degradate cu materiale similare celor originale;
– restaurarea eventualelor componente artistice din piatră – ancadrament Turn 5 (Donjon);
– marcarea tuturor golurilor certe de uși si ferestre și/sau reîntregirea acestora după caz;
– marcarea caturilor acolo unde există urme certe;
– restaurarea cisternei;
– reîntregiri parțiale pe verticală și orizontală a unor ziduri, pe baza rezultatelor studiilor arheologice si istorico – arhitecturale, cu marcarea intervențiilor, pentru protecția vizitatorilor (Curtina Est).
– lucrări de refacere a tronsoanelor avariate,
– lucrări de reparații locale,
– reparații la balustradele metalice,
– reabilitarea platformelor belvedere,
– reabilitarea porților de acces,
– reabilitarea podețelor din lemn”, arată CJ Argeș.

Termenul de execuție este de 16 luni, iar valoarea totală a contractului este de 20.133.693,14 lei cu TVA.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

O turistă a fost amendată după ce a hrănit un urs lângă barajul Vidraru din Argeș!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Arefu