Un cuplu unic de statuete antropomorfe eneolitice sunt în colecția Muzeul Național de Istorie a României. ”Îndrăgostiții de la Gumelnița” este doar una dintre piesele deosebit de valoroase prezentate în catalogul de colecție ”Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României 2023”. Volumul poate fi comandat online sau achiziționat direct de la magazinul muzeului.
Potrivit informării publicate de cei de la Muzeul Național de Istorie a României perechea de îndrăgostiţi a fost descoperită în timpul săpăturilor arheologice din 1960, coordonate de Vladimir Dumitrescu în situl eneolitic de la Gumelniţa (Olteniţa, jud. Călăraşi) – considerat de specialişti una dintre cele mai importante aşezări din perioada eneolitică din spaţiul est-european. Piesa este cu totul specială, fiind unul din rarele cazuri de reprezentare a cuplului bărbat-femeie din arta neo-eneolitică. Ca formă, artefactul este o descoperire unică, una dintre creaţiile originale ale civilizaţiei gumelniţene. ”Cronologic, statueta se încadrează în a doua jumătate a mileniului V î.Hr. şi aparţine culturii Gumelnița, una dintre cele mai complexe şi mai interesante civilizaţii ale epocii neo-eneolitice din Sud-Estul Europei. Piesa a fost realizată din lut, modelată manual de artizanii preistorici, decorată cu incizii și perforații, arsă pentru a-i spori rezistenţa, apoi pictată cu alb și roşu, pigmenți care s-au păstrat doar în mică măsură și pe anumite porțiuni”, arată reprezentanții Muzeului Național de Istorie a României în postarea publicată pe pagina de Facebook.
Sursă foto: Facebook Muzeul Național de Istorie a României.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
La Muzeul Golești. Joi are loc vernisajul expoziției de grafică ”Doar oameni…”