Ce se întâmplă cu urșii din județ. Ministrul Mediului a dispus intervenția asupra a nouă animale din Argeș

de | 03.09.2023 14:17 | Județean, Importante, Politic

La nivelul Argeșului, ministrul Mediului a dispus intervenția asupra a nouă animale, în localități situate în zona de nord a județului, acolo unde ursul brun a creat cele mai multe probleme. Despre asta, dar și despre ordinul de ministru publicat de curând în Monitorul Oficial, ordin privind cotele de prevenţie şi de intervenţie pentru populaţia de urs brun, care va viza 220 de animale la nivelul întregii țări, au vorbit cei de la PNL Argeș în comunicatul transmis.

Sursă foto: PNL Argeș

”Imaginile cu urșii de pe Transfăgărășan au devenit virale și sunt de notorietate în toată țara, însă dincolo de amuzamentul turiștilor rămâne problema reală a celor care au de suferit de pe urma interacțiunii cu aceste animale sălbatice. Săptămâna trecută un urs se plimba nestingherit prin centrul Câmpulungului, câteva gospodării din nordul județului au fost atacate de urși, fiind ucise mai multe animalele domestice. Problema este reală și necesită o rezolvare!

Pentru județul Argeș, ministrul Mediului a dispus intervenția asupra a nouă animale, în localități situate în zona de nord a județului, acolo unde ursul brun a creat cele mai multe probleme. Ministrul Mediului, Mircea Fechet a explicat necesitatea acestor intervenții, tocmai din cauza interacțiunii dintre om și urs, dar a precizat că nu este de acord ca această campanie de recoltare să devină o vânătoare de trofee”, arată liberalii argeșeni în comunicatul transmis.

”Asigurarea sănătății și securității publice”

Ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet a emis ordinul privind cotele de prevenţie şi de intervenţie pentru populaţia de urs brun, care va viza 220 de animale la nivelul întregii țări. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial. Astfel, prin Ordinul 2183/2023 a fost stabilit “pentru specia urs brun numărul maxim de derogări aplicabile la nivel national, fiind totodată reglementat nivelul de intervenție și de prevenție, stabilit prin legislația națională de mediu în vigoare”. Conform Ordinului ministrului, prin derogare este vizată capturarea, deținerea și transportul în scopul relocării al exemplarelor de urs brun, precum și recoltarea acestora, în oricare din stadiile ciclului lor biologic.

Totodată, potrivit sursei citate, scopul acestei intervenții asupra populației de urs bun este acela de a preveni producerea “unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, animalelor domestice și pentru prevenirea producerii unor daune importante asupra altor bunuri” dar și pentru “asigurarea sănătății și securității publice”.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Jandarmeria Argeș și PNL Arges.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

DE AZI. Studenţii nu mai primesc legitimații de călătorie cu gratuitate sau reducere

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: PNL Argeș

Ultimele articole