anchetaonline.ro

Interes ridicat pentru Coiful de la Coțofenești și brățările dacice: peste 9.000 de vizitatori

de | 05.05.2026 23:57 | Eveniment, Național

Peste 9.000 de oameni au vizitat în perioada 22 aprilie – 3 mai Muzeul Național de Istorie al României (MNIR), pentru a admira cele trei piese importante de tezaur: celebrul coif de la Coțofenești și cele două brățări dacice din aur.

Reprezentanții muzeului spun că interesul publicului a fost ridicat, iar vizitatorii au venit în număr mare pentru a vedea obiectele recuperate și repatriate.

În perioada următoare, coiful de la Coțofenești va intra într-o etapă de analiză detaliată, necesară înainte de restaurare. Specialiștii vor folosi metode moderne, neinvazive, precum scanări macroscopice și microscopice. De asemenea, va fi realizată o fotogrametrie.

Scopul este de a înțelege cât mai bine starea piesei și eventualele modificări apărute în timp, pentru a decide cum va fi restaurată.

Datele obținute vor fi comparate cu informațiile existente dinaintea dispariției obiectului, pentru o imagine cât mai completă.

În perioada următoare, pentru completarea dosarului care va fi depus spre avizare de către Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, conform legislației pentru intervențiile de restaurare a bunurilor culturale mobile clasate în categoria „tezaur”, coiful de la Coțofenești va fi subiectul unor investigații neinvazive, precum: examinare macroscopică și microscopică pentru evaluarea stării de conservare (identificarea urmelor de uzură, a deformărilor, a zgârieturilor, a depunerilor și a intervențiilor anterioare); spectroscopie cu fluorescență de raze X (XRF) – tehnică de analiză neinvazivă pentru determinarea compoziţiei elementale; fotogrametrie – prin care se poate construi un model 3D fidel, util pentru documentare, prezentare și arhivare digitală. În acest mod, se vor obține măsurători precise ale lungimilor, grosimilor, diametrelor și unghiurilor coifului, precum și o cartografiere detaliată a deformărilor, asimetriilor și a intervențiilor anterioare. Rezultatele obținute vor fi analizate și comparate, în detaliu, cu cele înregistrate anterior furtului coifului, pentru evidențierea și înțelegerea eventualelor modificări survenite și pentru stabilirea celor mai bune metode și tehnici de restaurare.”, transmite reprezentanții muzeului

Cei care nu au reușit să ajungă la muzeu pentru a admira tezaurul dacic revenit în țară, vor putea să mai vadă doar cele două brățări dacice din aur. Acestea nu au nevoie de intervenții și rămân în continuare expuse în expoziția permanentă „Tezaurul Istoric”.

Sursă foto: Muzeul Național de Istorie

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

Controale pe A1. Tânăr de 25 de ani, prins cu un pistol cu aer comprimat în bagaje

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole