UPDATE
Potrivit datelor transmise de reprezentanții ISU Argeș, incendiul se manifestă cu flacără deschisă. Este afectată o suprafață de circa 90 mp, existând riscul extinderii la casa aflată în imediata apropiere.
Un bărbat a suferit arsuri la membrele superioare, fiind preluat de echipajul medical. Alte două persoane, o femeie și un bărbat, au primit îngrijiri medicale, prezentând atac de panică.
Știre inițială
Momente de panică pentru localnicii din comuna Buzoiești, satul Podeni, județul Argeș, după ce un incendiu a izbucnit, sâmbătă seara, într-o gospodărie. Din primele informații, o anexă a fost cuprinsă de flăcări.

Incendiu în Buzoiești. Foto ISU Argeș
La fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere din cadrul ISU Argeș, alături de un echipaj SMURD de prim ajutor calificat.
Salvatorii acționează în aceste momente pentru stingerea incendiului și pentru prevenirea propagării acestuia.
Deocamdată, nu au fost comunicate informații privind eventuale victime sau cauzele producerii incendiului. Intervenția este în desfășurare.
Revenim cu detalii.
Foto ISU Argeș











