Noi investiții în combaterea fenomenelor meteorologice periculoase. Grupuri de Combatere a căderilor de grindină în Argeș

de | 23.03.2024 10:59 | Județean, Administrație

În ultima ședință de Guvern au fost aprobate obiectivele celei de-a XXIV-a etape anuale de implementare a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pe perioada 2010-2024, precum și fondurile necesare pentru realizarea lor, anunță Ministerul Agriculturii. Fondurile alocate pentru realizarea acestei etape sunt în valoare totală de 68,2 milioane lei (23,7 milioane lei credite bugetare și 44,5 milioane lei credite de angajament).

În cadrul acestei etape, pentru dezvoltarea Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP)vor fi realizate investiții la nivelul tuturor regiunilor, în scopul extinderii sistemului și al creșterii capacității de combatere a căderilor de grindină a celor trei Centre Zonale de Coordonare – din Muntenia, Moldova și Transilvania. De asemenea, vor fi dezvoltate noi tehnologii de intervenții active în atmosferă atât pentru combaterea căderilor de grindină, cât și pentru creșterea de precipitații.Fondurile alocate prin etapa de anul acesta vor finanța realizarea de studii, proiecte tehnice, execuție de lucrări, achiziție de echipamente și dotări pentru înființarea de noi Grupuri de Combatere a căderilor de grindină în zonele Suceava-Botoșani, Matca, Dâmbovița-Argeș și Dăbuleni”, potrivit sursei citate.

Anul acesta vor fi continuate activitățile de dezvoltare tehnologică prin proiecte experimentale pentru creșterea și uniformizarea precipitațiilor precum și pentru utilizarea de noi mijloace tehnice, respectiv generatoare terestre, pentru combaterea fenomenelor meteorologice periculoase. Activitățile de cercetare științifică în domeniul tehnologiilor de intervenții active în atmosferă vor include și elaborarea unui studiu de impact privind efectul influenței activităților de combatere a grindinei asupra parametrilor meteo locali.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook APIA

Citiți,  de asemenea, pe anchetaonline.ro:

”Podul peste pârâul Bascov prinde contur”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Agriculturii

Ultimele articole