Manifestări organizate de Muzeul Județean Argeș cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică

de | 30.03.2024 11:00 | Județean, Administrație

Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședintele CJ Argeș a fost prezent vineri, 29 martie la manifestările organizate de Muzeul Județean Argeș cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică.

Manifestarea a fost organizată cu sprijinul Direcției Informare și Relații Publice din Ministerul Apărării Naționale.
La eveniment au participat de asemenea oficialități locale și județene, cadre militare, profesori, elevi dar și directorul adjunct al Statului Major al Apărării, comandorul Iosif Bencze.
Într-adevăr, momentul pe care astăzi îl evocăm este unul de o importanță covârșitoare pentru că a trecut vremea izolării. Este vremea echipei, este vremea alianțelor. Fie că vorbim de alianțe civile, fie că vorbim, iată, de alianțe militare, este important să fim într-o echipă. România a ales acest drum sau poate că și alții ne-au ales pe noi. Cred că a fost și un deziderat al nostru, dar a fost și o strategie de genul win-win. Probabil că așa vor evolua lucrurile și pe viitor, cu siguranță istoria ne va dovedi că alegerile au fost unele corecte. Doar dacă ne uităm lângă noi vedem îngrijorările care sunt la graniță, nu doar de natură militară, ci și civilă. Și, parcă, într-o asemenea alianță, ne simțim mai în siguranță. Vă transmit salutul președintelui Ion Mînzînă și să dea Dumnezeu ca România să fie apărată și pe viitor”, a declarat  Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
de CJ Argeș
Este o zi cu o puternică încărcătură, o dată simbol pentru noi, românii. Anul acesta, pe de o parte 26 ianuarie ne duce cu gândul către semnarea Parteneriatului pentru Pace din 1994, iar pe 29 martie 2004, România depunea instrumentele de ratificare pentru aderarea la NATO. Pe 2 aprilie, drapelul României era arborat alături de cele ale celorlalte state membre. România este astăzi atât beneficiar cât și furnizor de securitate. Avem astăzi, cum poate nu am avut niciodată în istorie, cele mai puternice garanții de securitate și este meritul celor care au îmbrăcat și îmbracă haina militară”, a transmis Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș.
de CJ Argeș
Drumul României către NATO s-a datorat în mare măsură contribuției excepțională a Armatei noastre în operațiunile Alianței,
încă cu un deceniu înainte de momentul de facto al aderării. Cu fiecare misiune îndeplinită, cu fiecare exercițiu, militarii români au dovedit că pot fi camarazi pe care se poate baza. Rolul României în NATO este deopotrivă de beneficiar, dar și de furnizor de securitate în regiune, fiind definiți ca pivot defensiv esențial pentru asigurarea securității zonei de sud a flancului estic al Alianței. Marcăm astăzi 20 de ani de la aderarea la NATO cu aceeași încredere pentru că această structură este o alianță unită”, a precizat comandorul Iosif Bencze, directorul adjunct al Statului Major al Apărării.
De precizat că programul evenimentului a cuprins deschiderea expoziției „Armata României, evoluție și transformări” și o masă rotundă cu tema „20 de ani de la aderarea la NATO”.
Reamintim totodată faptul că Muzeul Județean Argeș este o instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Argeș.

 

Foto: CJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole