Marfă confiscată și amendă în valoare de 4000 de lei

de | 03.07.2023 19:46 | Știri, Eveniment, Județean

Doi bărbați, de 33 de ani, respectiv 44 de ani, ambii din Berevoești, s-au ales cu amendă de 4.000 de lei, fiecare, dar și cu marfa confiscată, după ce au transportat ilegal material lemnos.

În timp ce transportau cu autoutilitare material lemnos, ei au fost opriți în trafic, în nopțile de 01 și 02 iulie, de polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică– Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, pentru un control de rutină.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat neconcordanțe între cantitatea existentă în avizul de însoțire și cantitatea transportată efectiv.

Ca urmare a abaterilor constatate, cei doi s-au ales cu amendă în valoare de 4.000 de lei, fiecare,  iar materialul lemnos a cărui proveniență legală nu era justificată a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Pitești.

Tot în cursul zilei de ieri, 2 iulie, a fost depistat și un bărbat de 29 de ani, din Mihăești, care transporta material lemnos, deși nu avea calitatea de transportator autorizat pentru această activitate.

El a fost oprit în trafic de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, iar în urma verificărilor efectuate în aplicația SUMAL 2.0, s-a stabilit că ar fi depășit limita legală pentru transportatorii neprofesioniști, care este de 20 de metri cubi pe an calendaristic.

Pentru fapta sa tânărul a fost sancționat contravențional. Totodată, i-a fost confiscat materialul lemnos, în valoare de 974 de lei.

foto descriptiv Mesagerul Hunedorean

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Graba l-a lăsat fără permis şi fără bani

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Berevoiești

Ultimele articole