Un autoturism a fost distrus în întregime de un incendiu care a izbucnit, în această după-amiază, în timp ce maşina se deplasa pe Drumul Expres Craiova-Pitești, pe sectorul dat în folosință între Balș și Slatina.
La fața locului au intervenit pompierii Gărzii Balș, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
Pompierii Gărzii Balș, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit pe Drumul Expres, la kilometrul 19, pentru stingerea unui incendiu de autoturism. În momentul izbucnirii incendiului în autovehicul se aflau două persoane, care s-au evacuat în siguranță. La sosirea echipajelor, vehiculul ardea generalizat”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
Potrivit agerpres.ro, ajunse la locul solicitării, echipajele de intervenție au constatat că autoturismul ardea generalizat, iar pompierii au avut nevoie de aproximativ 20 de minute pentru a stinge flăcările.
În momentul izbucnirii incendiului, în maşină se aflau două persoane care au reuşit să iasă în siguranţă, însă autoturismul a fost distrus în totalitate de flăcări.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost o defecțiune în timpul exploatării, au precizat reprezentanții ISU.
sursă foto: reporter24.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Nicio zi fără vitezomani la volan! Argeșean prins cu 126 km/h în localitate