Metehoiu şi-a construit ponton privat la Vidraru cu banii Hidroelectrica şi vrea să scape prin prescrierea faptelor

de | 15.06.2022 20:00 | Importante, Administrație

Procesul lui Metehoiu – repus pe rol în ziua în care era aşteptată sentinţa

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe motivarea CCR în ceea ce priveşte termenele de prescripţie şi avocaţii inculpaţilor în marile dosare de corupţie s-au grăbit să profite de ocazie pentru a-şi scăpa clienţii de puşcărie. Sute de dosare în care politicieni şi şefi din administraţia publică sunt acuzaţi că au luat mită ori au sifonat banii publici sunt pe cale să fie aruncate în aer, iar inculpaţii ar putea scăpa basma curată după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţional art. 155 alin.(1) din Codul penal, potrivit căruia „cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”, decizia fiind publicată joi, 9 iunie, în Monitorul Oficial.

Decizia CCR începe să producă efecte în Argeş

La sfârşitul săptămânii trecute, după trei amânări ale pronunţării, era aşteptată hotărârea instanţei în procesul în care fostul director al sucursalei Hidroelectrica Curtea de Argeş, Constantin Metehoiu, este judecat pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, într-un proces intentat de Direcţia Naţională Anticorupţie.

În dosarul nr. 2695/109/2020 aflat pe rolul Tribunalului Argeş, Constantin Metehoiu este acuzat că, pe vremea când era director al Hidroelectrica Curtea de Argeş, profitând de funcţia sa şi „folosind resursele societății pe care o administra, în cursul anului 2011, ar fi construit pe propriul teren aflat pe malul lacului Vidraru, fără autorizație, o construcție metalică pentru deservirea unui ponton plutitor pentru exploatarea ambarcațiunilor sale în cadrul unor activități de agrement pentru turiști.”

Conform DNA, ulterior Metehoiu „ar fi semnat două ordine de plată și ar fi asigurat decontarea unor facturi către firma executantă a lucrărilor și cea de proiectare, în condițiile în care documentele atestau în fals că respectiva construcție s-ar fi realizat la Barajul Vâlsan”, când în realitate fusese amenajată pe proprietatea sa privată.

vidraru

Prejudiciul pe care procurorii consideră că l-a adus bugetului SC Hidroelectrica SA este estimat la 325.879 lei, pe numele fostului director fiind aduse acuzaţii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, şi participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.

 

Răsturnare de situaţie în procesul lui Metehoiu

Sentinţa aşteptată la finalul săptămânii trecute nu a mai venit însă, deoarece vineri, 10 iunie, la termenul când era programată pronunţarea, instanţa a decis: „Repune cauza pe rol urmare a publicării în M.Of. nr. 565/09.06.2022 a deciziei nr.358 din 26.05.2022 a Curţii Constituţionale. Fixează termen la data de 30.06.2022 pentru când se citează părţile”. Astfel, Constantin Metehoiu ar putea scăpa de pedeapsă, dar şi de plata prejudiciului de zeci de mii de euro nu pentru că şi-ar fi demonstrat nevinovăţia, ci pentru că au trecut mai bine de 10 ani de la comiterea faptelor şi – potrivit deciziei CCR – acestea s-ar fi prescris!

„Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art.147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale”, a arătat CCR în motivarea deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 privind prescripţia.

pendiuc visoiu vasii

Pendiuc, Vişoiu şi Văsîi – alţi potenţiali beneficiari ai deciziei CCR

În perioada următoare este aşteptat un val de acţiuni similare şi în alte dosare de corupţie în care faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii s-au petrecut înainte de termenul de prescripţie stabilit prin Codul penal. Printre cei care ar putea profita de portiţa deschisă de Curtea Constituţională se numără lotul Publitrans, în frunte cu primarul Tudor Pendiuc şi oamenii de afaceri Valentin Vişoiu şi Gheorghe Văsîi.

 

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Robert Tudorache – afaceri profitabile cu teste COVID

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare: