Ștefan Ovidiu Popa a verificat stadiul lucrărilor pe Secțiunea 4, alături de șeful CNAIR, Cristian Pistol. Deschiderea traficului depinde de finalizarea testelor de siguranță din tunelul Momaia și a lucrărilor la descărcarea spre DN73G.
Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a fost astăzi, 27 octombrie, pe șantierul Secțiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu–Pitești (A1), unde a verificat stadiul lucrărilor.
Potrivit oficialului, lucrările pe această secțiune au ajuns la 99,2%.
Vizita a fost făcută împreună cu directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, iar la nodul rutier Tigveni ministrul a susținut și o conferință de presă.
Veștile sunt încurajatoare pentru șoferi. Potrivit ministrului, dacă vor fi îndeplinite toate condițiile de siguranță, lotul de aproape 10 kilometri ar urma să fie deschis circulației în luna noiembrie.
Am vizitat stadiul lucrărilor pe şantierul de pe Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Piteşti. Acest lot are aproximativ 10 km, face legătura dintre Curtea de Argeş şi Ticveni. Lucrările sunt aproape de 100%, mai exact 99,22%, stadiul fizic de execuţie. O să fie dat în circulaţie luna viitoare”, a anunţat ministrul Transporturilor, Ştefan Ovidiu Popa.
Peste 2.500 de senzori și camere inteligente în tunelul Momaia
În prezent, la Tunelul Momaia, cu o lungime de 1.350 de metri, sunt testate sistemele de monitorizare și intervenție. Potrivit directorului CNAIR, Cristian Pistol, în tunel au fost instalate peste 2.500 de puncte de monitorizare, respectiv senzori și camere inteligente, fixe și mobile.
Acestea pot detecta incidentele și obiectele ajunse pe carosabil, iar în funcție de situație pot declanșa automat măsuri de siguranță, inclusiv închiderea unei benzi sau chiar a întregii galerii.
În paralel, continuă lucrările la descărcarea din autostradă către DN73C, unde stadiul fizic a depășit 80%. Drumul județean care asigură legătura a fost preluat în administrarea CNAIR și reclasificat ca DN73G.
Cristian Pistol a explicat că deschiderea circulației depinde de două etape importante: finalizarea testelor sistemelor din tunel, programate împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență în luna noiembrie, și terminarea lucrărilor la descărcarea către DN73G.
Deschiderea unei secțiuni de autostradă nu se încheie odată cu asfaltul. Pe Secțiunea 4 depinde de două etape: testele finale ale tunelului, programate împreună cu ISU în luna noiembrie, și finalizarea descărcării către DN73G. Toate sistemele trebuie verificate, iar condițiile pentru circulație în siguranță trebuie îndeplinite.
Punem siguranța participanților la traficul rutier pe primul loc.”, transmite Cristian Pistol
Ministrul Transporturilor, discuții și despre celelalte loturi
În cadrul declarațiilor făcute la Tigveni, ministrul Transporturilor a vorbit și despre blocajele care afectează lucrările la celelalte secțiuni ale Autostrăzii Sibiu–Pitești. Ștefan Ovidiu Popa a anunțat că miercuri va avea o întâlnire cu ministra Mediului, Natalia Intotero, pentru a discuta despre acordul de mediu revizuit, necesar pentru continuarea lucrărilor.
Potrivit ministrului, pe șantierele afectate de această problemă, activitatea se desfășoară la aproximativ 45% din capacitate.
Totodată, oficialul a făcut precizări și despre deschiderea circulației pe loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, precum și pe o porțiune din Lotul 1, care va asigura descărcarea traficului pe DN7.
Ministrul a spus că nu a existat nicio discuție la nivelul Ministerului Transporturilor pentru deschiderea traficului pe 26 octombrie, așa cum fusese anunțat anterior de un fost secretar de stat.
Eu cred că fostul secretar de stat ar trebui să își ceară scuze pentru informațiile eronate prezentate public. Nu a fost nicio discuție la Ministerul Transporturilor pentru darea în circulație pe 26 octombrie”, a declarat Ștefan Ovidiu Popa.
Acesta a confirmat că autoritățile au în vedere deschiderea loturilor 3 și 4, precum și a unei porțiuni din Lotul 1, cu descărcare pe DN7, însă numai după finalizarea lucrărilor rămase.
Sursă foto: captură video Ștefan Ovidiu Popa


























