MIPE a trimis declarații de cheltuieli pentru rambursarea a 900 milioane de euro de către CE

de | 30.09.2023 19:08 | Național, Economic

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (POR) și Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (POCU), anunță că a transmis Autorității de Certificare și Plată (ACP) din Ministerul Finanţelor spre certificare și rambursare, declarații de cheltuieli în valoare totală de 608 milioane euro.

”Doar în ultimele zile au fost transmise declarații de cheltuieli de peste 900 de milioane de euro care vor adăuga în curând la totalul sumelor rambursate de către Comisia Europeana. Sunt bani de care țara are nevoie și vor ajunge la beneficiari în scurt timp. Săptămânile viitoare vom depune alte solicitări de plată de nivel similar, pentru că vreau ca ritmul de aducere a banilor în economia noastră să fie cel mai rapid. Am tot spus că țintim o rată maximală de absorbție până la închiderea exercițiului financiar 2014-2020, adică la finalul acestui an, dar dincolo de cuantificarea absorbției stau, în fapt, finanțările pe care toate proiectele aflate în implementare le primesc pentru a putea finaliza lucrările și a-și aduce aportul la economia locală, regională și națională”, a declarat Adrian Câciu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, potrivit sursei citate.

Sumele solicitate spre rambursare reprezintă cheltuieli eligibile efectuate din fonduri europene în cadrul proiectelor derulate prin Programul Operațional Regional, respectiv Programul Operațional Capital Uman.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook MIPE

Citiți, de asemenea, pe anchetaonlinie.ro:

Sprijin financiar de peste 2,42 milioane lei pentru crescătorii de animale

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: MIPE