Momente de groază pentru doi bătrâni din Negrași. Un tânăr a intrat în casa lor și i-a agresat

de | 11.02.2024 11:43 | Județean, Eveniment, Importante

Momente de groază pentru o familie din Negrași. În seara zilei de 07 februarie, un tânăr de 33 de ani, din aceeași localitate, a intrat în locuința acestora și i-a agresat.

Speriată, proprietara locuinței, o femeie de 78 de ani, a sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor. Bătrâna le-a transmis polițiștilor că un tânăr a intrat în casa lor și i-ar fi bătut, atât pe ea, cât și pe soțul său de 72 de ani.

În urma apelului, la fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu, care i-au găsit pe cei doi bătrâni cu lovituri la nivelul capului. Aceștia au fost transportați la spital, pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

Potrivit IPJ Argeș, cei doi soți nu a putut oferi detalii cu privire la cel care i-a bătut.

În urma evaluării medicale a leziunilor victimelor, precum și a cercetărilor cu privire la modalitatea de săvârșire a faptei, în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor calificat și tâlhărie calificată, în care cercetările sunt desfășurate de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș.”, transmite IPJ Argeș

În urma cercetărilor, oamenii legii l-au identificat pe agresor, un tânăr de 33 de ani, din Negrași, iar după administrarea probatoriului, pe 10 februarie,  bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

sursă foto olt-alert.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un argeșean a sunat de 31.000 de ori la 112 fără a avea o urgență

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Negrași | Olt | Rociu

Ultimele articole