News! Atac cibernetic asupra site-ului MApN

de | 28.05.2022 18:01 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Național

Un nou atac cibernetic a avut loc, sâmbătă, asupra site-ului Ministerului Apărării. Potrivit specialiștilor Comandamentului Apărării Cibernetice, atacul a fost făcut asupra versiunii în limba engleză a site-ului.

Potrivit MApn, atacul de tip distributed denial of service (DDOS) a fost lansat în jurul orei 4 dimineața asupra paginii https://english.mapn.ro.

Sâmbătă, 28 mai, în jurul orei 04.30, asupra versiunii în limba engleză a paginii de internet a Ministerului Apărării Naționale, https://english.mapn.ro/, s-a declanșat un atac cibernetic de tip distributed denial of service (DDOS).

Specialiștii Comandamentului Apărării Cibernetice al MApN (CApC) au reușit restabilirea funcționării normale a paginii de internet în aproximativ 30 de minute de la declanșarea atacului DDOS”, a transmis Ministerul Apărării printr-un comunicat de presă.

MApN precizează că site-ul instituției nu conține baze de date cu caracter sensibil sau clasificat. Prin urmare, nu au avut de suferit alte servicii și rețele informatice ale MApN.

Comandamentul Apărării Cibernetice al MApN este în legătură cu celelalte instituții naționale cu atribuții în domeniu pentru identificarea cu precizie a originii acestui atac și luarea tuturor măsurilor care se impun”, a adăugat MApN.

Amintim că la începutul lunii mai, hackerii ruși de la Killnet au lansat mai multe atacuri asupra unor site-uri guvernamentale și private din țara noastră. Aceștia au susținut că atacurile au fost puse la cale în urma declarațiilor făcute de președintele PSD Marcel Ciolacu, care a promis că va trimite arme Ucrainei.

Mai mult, si site-ul de știri Digi 24 a fost atacat. În urmă cu ceva timp, gruparea Killnet a publicat o listă de site-uri din țara noastră, susținând că acestea vor fi atacate cibernetic de către ei.

Sursa foto: Hotnews.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Mai mulți bani la salariu de la 1 iunie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Killnet | MApN | PSD