O nouă insolvență pe piața asigurărilor! ASF a ridicat autorizația companiei Euroins
Autoritatea de Supraveghere Financiară a ridicat autorizația de funcționare a companiei Euroins, potrivit unor surse citate de Libertatea, ceea ce va conduce va o nouă destabilizare pe piața asigurărilor în România.
ASF nu a confirmat decizia, în mod oficial, urmând să comunice în această dimineață, public, informațiile obținute de jurnaliștii de la Libertatea.
Până la această oră, Euroins România și Eurohold Bulgaria nu au fost informate despre nicio decizie privind societatea Euroins”, ar fi transmis reprezentanții Euroins, care au fost contactați de jurnaliști.
Aproximativ 2,5 milioane de români sunt asigurați la compania Euroins „care are 400 de milioane de euro lipsă față de cerința de capital de solvabilitate”.
Statul ar putea interveni pentru plafonarea prețului la asigurări pentru o perioadă limitată, în cazul unei insolvențe, potrivit premierului Nicolae Ciucă. Totodată, acesta a specificat, zilele trecute, că a discutat cu președintele ASF despre efectele intrării în insolvență a companiei Euroins.
Discuţiile pe care eu le-am avut în calitate de premier cu preşedintele ASF au fost îndreptate tocmai în a afla dacă este nevoie de intervenţie guvernamentală şi care sunt efectele pe care intrarea în insolvenţă a Euroins le poate produce asupra cetăţenilor. Discutăm despre o companie de asigurări care are o cotă de piaţă consistentă şi este nevoie în felul acesta să vedem care sunt măsurile pe care le ia ASF şi care sunt măsurile cu care Guvernul ar putea să vină să compenseze din efectele unei astfel de derulări a evenimentelor”, a transmis Nicolae Ciucă, conform Agerpres.
Foto Replica Online
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Cinci oferte au fost depuse pentru Tronsonul 1 al Autostrăzii Sibiu – Fagăraș