anchetaonline.ro

O șoferiță a pierdut controlul volanului și a căzut cu mașina în râu. Alte trei femei se aflau în mașină

de | 07.11.2022 23:00 | Știri, Eveniment, Național

Un accident șocant a avut loc în această seară pe DN 12C, acolo unde o maşină în care se aflau patru femei a căzut în râul Bicaz, în localitatea Bicaz Chei, conform romania24.

Din fericire, victimele au reușit să iasă singure din autoturism. Ele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, potrivit Agerpres.

Din cercetările preliminare efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un autoturism condus de o femeie în vârstă de 39 ani, din Bicaz Chei, se deplasa pe DN 12C, ar fi plonjat în albia râului Bicaz, în condiţii ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor. Din fericire, atât conducătoarea auto cât şi alte trei pasagere, cu vârste între 47 şi 69 de ani, s-au autoevacuat. În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto şi a altor două pasagere”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Sursa foto Digi24

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Mașină distrusă de flăcări pe A1!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: