anchetaonline.ro

Operație în premieră la Spitalul Mioveni! Au salvat genunchiul unui fotbalist profesionist

de | 11.10.2022 09:04 | Județean, Lifestyle, Mioveni, Știri

Specialiștii din cadrul Spitalului orășenesc Mioveni au marcat încă o premieră, constând într-o operație de reconstrucție anatomică ligament încrucișat anterior (LIA) cu autogrefon și sutură menisc intern “all – inside” cu 4 ancore, ce a fost efectuată unui fotbalist profesionist. Prin această intervenție minim invazivă, efectuată pe pe cale artroscopica de către dr. Theodor Popa, medic specialist Ortopedie și Traumatologie, pacientul și-a recăpătat funcționalitatea completă a genunchiului și stabilitatea, putând să revină la activitățile sportive la un nivel identic cu cel inițial. Evoluția postoperatorie a pacientului a fost favorabilă, fiind externat a doua zi postoperator, cu o stare generală foarte bună.

Dr. Theodor Popa este șeful secție Ortopedie – Traumatologie și este specializat în chirurgia genunchiului. Domeniile  sale de interes profesional sunt chirurgia artroscopică (genunchi, umăr, gleznă), protezarea articulară (șold, genunchi, umăr) și chirurgia piciorului.

spital Mioveni

dr. Theodor Popa, șeful Secției Ortopedie-Traumatologie

Acesta a  activat în cadrul  Spitalului Clinic de Urgență Bucuresti – Spitalul Floreasca, precum și în cadrul  Spitalului Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular “Foișor”, având colaborări şi cu clinici private.

Este membru al Societăţii Române de Ortopedie și Traumatologie – SOROT, membru al Societății de Artoscopie și Traumatologie Sportivă – SRATS, precum și membru al Societății Știintifice Române de Oxigen-Ozono Terapie – SSROOT.

Pentru consultații este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie, iar cei interesați se pot programa la numărul de telefon 0372.791.212.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mioveni