Peste 2.000 de articole vestimentare și parfumuri contrafăcute, reținute de polițiștii de frontieră

de | 24.05.2024 09:11 | Național, Eveniment

Peste 2.000 de articole vestimentare și parfumuri, toate inscripționate cu numele unor branduri de lux, susceptibile a fi contrafăcute, au fost reținute de polițiștii de frontieră.

Marfa valora aproximativ 504.000 lei.

Pe 22 mai, în jurul orei 18.20,  în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat – județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean bulgar în vârstă de 37 de ani, care conducea un microbuz.

Conform documentelor de însoțire a mărfii, bulgarul transporta un palet ce conținea cutii din carton cu diverse bunuri, pe ruta Bulgaria-Austria.

În urma unui control amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii au găsit printre bunurile transportate legal, 2.016 articole vestimentare și produse de parfumerie, inscripționate cu numele unor branduri de lux, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În prezent, față de cetățeanul bulgar se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Bunurile descoperite, în valoare totală de aproximativ de 504.000 lei, dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră Română

Sursă foto: Poliția de Frontieră Română

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident pe autostrada A1 București-Pitești! Două camioane și un autoturism implicate

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Austria | Bulgaria | Dolj | Poliția de Frontieră

Ultimele articole