La Pitești. Bărbați depistați și amendați de polițiștii locali

de | 18.02.2024 10:08 | Pitești, Eveniment, Importante

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenție au depistat în ziua de 15 februarie o persoană care consuma băuturi alcoolice pe o bancă din Piață Vasile Milea.

În urmă verificărilor s-a stabilit că, bărbatul are 30 de ani și locuiește în municipiul Pitești.

Pentru fapta sa, O.A. a fost sancționat conform Legii 61/1991 cu suma de 100 de lei, informează Poliția Locală Pitești.

De asemnea, tot în data de 15 februarie, în jurul orei 12.30, patrula de Poliție Locală tot de la Intervenție, a depistat pe strada Trivale un individ care se manifestă zgomotos și adresa injurii trecătorilor. Mai mult decât atât, bărbatul a dost depistat când își scotea pantalonii și arăta semne obscene.

Bărbatul a fost prins de polițiștii locali. Acesta nu avea asupra sa arme albe sau alte obiecte contondente.

După verificări s-a stabilit că persoana se numește T.I, are 30 de ani și este din Vâlcea.

Pentru faptul că avea tulburări comportamentale vădite, polițiștii locali au solicitat și sprijinul Ambulanței care l-a preluat pentru verificări amănunțite”, transmit reprezentanții Poliției Locale Pitești.

 

Foto: Poliția Locală Pitești

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Argeșean de 46 de ani, urmărit internațional, adus în țară de polițiști

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Poliția Locală Pitești

Ultimele articole