Condițiile meteorologice nefavorabile și vremea tot mai rece reprezintă o provocare suplimentară pentru persoanele care nu au un loc sigur în care să se adăpostească, nopțile devenind cu atât mai dificile pentru acestea.
În urma unei sesizări înregistrate prin intermediul platformei SmartCity, o echipă mixtă, alcătuită din reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială a Municipiului Pitești – Serviciul de Asistență Comunitară, ai Jandarmeriei și ai Poliției Transporturi Feroviare, a intervenit seara trecută pe strada Tudor Vladimirescu pentru verificarea situației semnalate.

Autoritățile au identificat un bărbat aflat într-o situație vulnerabilă, care a fost însoțit la Adăpostul de Noapte Nord. Acolo, acesta a primit informații despre serviciile disponibile, precum și despre drepturile și obligațiile persoanelor care beneficiază de sprijinul centrului.

Astfel de intervenții depășesc cadrul unor simple proceduri instituționale, reprezentând, în primul rând, dovezi de implicare și grijă față de persoanele aflate în dificultate.
Siguranța celor vulnerabili devine cu atât mai importantă în perioadele în care condițiile meteorologice sunt nefavorabile, iar nevoia de ajutor este mai mare.

Le mulțumim reprezentanților instituțiilor partenere pentru colaborare și tuturor celor care ne semnalează astfel de situații. Uneori, un simplu gest de implicare poate face diferența în viața unei persoane aflate în dificultate.”, au transmis reprezentanții Primăriei Pitești.
Mesajul autorităților este unul clar: nicio persoană nu ar trebui să fie nevoită să înfrunte singură frigul și nopțile geroase.
Foto: Facebook Primăria Pitești


























