Poliția Argeș: „Circulați cu atenție în condiții meteo nefavorabile!”
Șoferii sunt sfătuiți că respecte regulile de circulație și să adapteze permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și la cele de trafic, în contextul avertizărilor meteorologice.
Polițiștii argeșeni se află pe teren pentru supravegherea, întrumarea și controlul traficului rutier. De asenebeam polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș transmit următoarele recomandări, având în vedere condițiile meteo nefavorabile:
– Acționarea pedalei de accelerație trebuie făcută cu moderație, mai ales atunci când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului și pe ceilalți participanți la trafic.
– Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență.
– Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă (între 1.305 și 2.900 de lei), și reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
– Folosiți luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiții de vreme nefavorabilă! Curătați în permanență farurile, lămpile de semnalizare, geamurile autovehiculului, asigurați buna funcționare a ștergătoarelor de parbriz și folosiți corespunzător instalația de ventilație-climatizare!
– În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile (sub formă de lapoviţă sau ninsoare), precum şi vântul puternic, pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
– Nu folosiţi telefonul fără dispozitive de tip ,,mâini libere” şi nu vă urcaţi la volan obosiţi sau sub influenţa alcoolului ori a substanţelor cu efect psihoactiv!
– Pentru pietoni recomandăm să sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului sau în condiţii de vizibilitate redusă, şi să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor. De asemenea, nu vă îngustaţi câmpul vizual cu articole de vestimentaţie voluminoase şi traversaţi prin locurile permise, după ce vă asiguraţi că şoferii au observat intenţia de a traversa şi fără a vă grăbi, pentru ca aceştia să aibă timpul necesar pentru a opri în condiţii de siguranţă.
Foto News.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Impact puternic între două mașini! 3 bărbați au ajuns la spital