Polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliție Pitești au acționat în ziua de 30 octombrie, pentru asigurarea și menținerea ordinii publice pe raza de competență.
În urma abaterilor constatate, oamenii legii au aplicat un număr de 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 3.000 de lei. De asemenea a fost retras și un certificat de înmatriculare.
Polițiștii au acționat, cu ocazia activităților, în zona lăcașelor de cult, împrejurare în care în zona Bisericii Sf. Pantelimon, de pe str. George Stephanescu au fost depistate trei femei, cu vârste de 25, 26 și 32 de ani, toate din Ștefănești, iar în zona Bisericii Sf. Dumitru, de pe str. Mitropolit Antim Ivireanu, au fost depistate două femei, de 65 de ani, din Merișani, și 41 de ani, din Pitești, persoane care apelau la mila publicului. Acestea au fost sancționate contravențional. Valoarea totală a amenzilor a fost de 1.500 de lei.
Totodată, polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au depistat un tânăr de 24 de ani, din municipiul Râmnicu-Vâlcea, județul Vâlcea, care conducea un autoturism pe bld. Nicolae Bălcescu din Pitești, iar în urma verificărilor s-a stabilit că avea valabilitatea I.T.P. expirată. Acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002, iar certificatul de înmatriculare a fost retras, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro