De la primarul din Valea Iaşului, Cristi Enescu, pentru vărul Bogdan – contracte de 1 milion de euro, fără număr, se ştie!

de | 03.12.2022 20:30 | Administrație, Rural, Știri

► Recent, primarul comunei Valea Iaşului a semnat cu Aliflor Invest, firma rudei sale, cel mai important contract de până acum, de peste 3 milioane lei.

Cristian Enescu este primar al comunei Valea Iaşului de doar doi ani. De un an de zile, lucrările de construcţie finanţate de primăria Valea Iaşului sunt realizate exclusiv de aceeaşi firmă, Aliflor Invest 2008 SRL. Societatea aparţine lui Bogdan Enescu, iar faptul că patronul firmei de construcţii poartă acelaşi nume de familie cu primarul comunei unde semnează aproape lună de lună contracte din bani publici nu este o coincidenţă, cei doi fiind rude apropiate, mai exact veri.

După ce în primul an de mandat al primarul Cristi Enescu relaţiile contractuale dintre primăria Valea Iaşului şi Aliflor invest au făcut paşi timizi, concretizaţi în doar 3 contracte în valoare totală de 262.500 lei, anul acesta firma vărului edilului a rupt, încheind, până acum, nu mai puţin de 10 contracte. 9 dintre acestea au fost acordate prin încredinţare directă, iar săptămâna trecută firma controlată de omul de afaceri Bogdan Enescu şi-a adjudecat şi primul contract prin licitaţie publică.

 

Toate contractele pe construcţii – încheiate exclusiv cu firma vărului primarului

Primăria Valea Iaşului a atribuit săptămâna trecută, prin licitaţie, contractul pentru execuţia lucrărilor în cadrul obiectivului de investiţii „Modernizare drumuri de interes local, comuna Valea Iașului, județul Argeș”, proiect finanţat prin Programul Naţional „Anghel Saligny”. Licitaţia a fost adjudecată de o asociere al cărei lider este firma Aliflor Invest 2008 SRL, singurul ofertant de altfel în cadrul procedurii organizate de administraţia locală din Valea Iaşului, care va încasa suma de 3.055.224,47 lei (fără TVA).

Proiectul prevede asfaltarea strazilor La Brazi, Viitorului, Regina Maria, Ferdinand I, Stadionului, Teilor, Câmpului şi Basarab I din satul Mustăţeşti, în lungime cumulată de 2,1 km, prin refacerea infrastructurii şi suprastructurii drumurilor şi încadrarea acestora cu borduri prefabricate, precum şi executia de podeţe noi şi rigole betonate în vederea asigurarii scurgerii apelor provenite din precipitaţii.

În 2022, toate contractele Primăriei Valea Iaşului care au vizat lucrări de construcţii, achiziţia de agregate minerale ori închirierea de utilaje au mers către firma vărului primarului. Fără excepţie! Per total, doar anul acesta Aliflor Invest 2008 a semnat contracte în valoare de aproape un milion de euro cu administraţia din comuna condusă de primarul Cristi Enescu – 1,7 milioane provenind din contractele atribuite prin încredinţare directă (cu precizarea că sumele sunt fără TVA), după cum urmează:

  • 24 martie 2022 – Achiziţie piatra concasata cu transport inclus – 84.420 lei
  • 19 aprilie 2022 – Achiziţie utilaje in vederea reparaţiilor drumurilor comunale Valea Iasului – 194.895 lei
  • 19 aprilie 2022 – Achiziţie agregate Valea Iaşului – 89.350 lei
  • 10 mai 2022 – Lucrări de reparaţie şi amenajare teren sport Scoala Cerbureni – 25.367,49 lei
  • 30 mai 2022 – Lucrări de reabilitare şi întreţinere drumuri locale – 399.532,18 lei
  • 19 iulie 2022 – Apărare de mal din gabioane com. Valea Iaşului, jud. Argeş – 230.657,96 lei
  • 4 august 2022 – Lucrari pregatitoare in vederea asfaltarii drumuri locale Valea Iaşului – 304.213,59 lei
  • 25 august 2022 – Asfaltarea DC Pompierilor com. Valea Iaşului, Pescarilor şi Campului – 398.010,48 lei
  • 11 noiembrie 2022 – Refacere mal drept pe DC 259, 30 ml sat Ungureni Valea Iaşului – 17.000 lei

 

Lucrari executate  la Valea Iasului de de Aliflor, firma vărului primarului Cristian Enescu

Deşi pare destul de ostentativă preferinţa pentru firma Aliflor Invest 2008 când vine vorba despre orice lucrare de construcţii, primarul comunei Valea Iaşului nu are nimic să îşi reproşeze:

„Curtea de Conturi a plecat miercuri. Ştiţi cum este Cristian Enescu, primarul din comuna Valea Iaşului? Alb! Deci nu am nicio măsură… Sunt controlat….”

De ce Aliflor Invest este în tot şi-n toate la Valea Iaşului?

„Pentru că fac lucrări de cea mai bună calitate. Dumneavoastră puteţi veni să întrebaţi cetăţenii comunei cum se lucrează şi la ce preţuri. Sunt cele mai bune preţuri.” – se justifică primarul Cristian Enescu, liniştit că legea nu îi poate face nimic, deoarece incompatibilităţile şi conflictele de interese nu merg mai departe de gradul II de rudenie, or între el şi patronul de la Aliflor abia ce există o relaţie de rudenie de gradul IV. Că nu prea e moral ce se întâmplă? Asta este altă poveste!

excavari Aliflor pe Topolog

Aliflor Invest – în mijlocul unui scandal cu exploatări ilegale de agregate pe Topolog

Aliflor Invest 2008 este o firmă cu sediul în comuna Albeştii de Argeş, care se ocupă în principal cu lucrări de construcţii. În 2021, societatea patronată de Bogdan Enescu figura cu 20 de salariaţi, înregistrând o cifră de afaceri de 3,9 milioane lei şi un profit net de circa 280.000 lei. Bogdan Enescu mai administrează alte trei societăţi, respectiv Păstrăvăria Curcubeul Argeş, Emabo Ferm Al şi Mebo Agroalb Ferm.

În 2018, publicaţia „Timpul de Vâlcea” făcea o serie de dezvăluiri cu iz penal, care implicau numele firmei argeşene Mai exact, jurnaliştii vâlceni afirmau că inspectorii Inspecţiei Bazinale de Apă Olt „i-au surprins pe angajații societății SC Aliflor Invest 2008 SRL că exacavau agregate minerale din terasa râului Topolog, fără să dețină autorizație și permis de exploatare”. A doua zi, „lucrători din cadrul IPJ Argeș, alături de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Argeș, au procedat la efectuarea unor verificări la aceleași lucrările de amenajare efectuate de către angajații Aliflor Invest 2008.”

Incidentul, însoţit în ancheta jurnalistică de mai multe înregistrări video în care se vede cum mai multe utilaje excavează albia râului Topolog, a fost urmat de deschiderea de către Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Vâlcea a unei anchete, despre care însă nu s-a mai auzit nimic.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Dosarul DNA de la Corbi a plecat de la sesizarea primăriței! Anca Baciu a găsit nereguli în contabilitate!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Aliflor Invest | Anghel Saligny | Valea Iaşului

Ultimele articole