176.000 euro – nota de plată pentru primarul piroman de la Beleţi-Negreşti

de | 23.10.2022 20:08 | Județean, Lifestyle, Știri

Instanţa a dispus efectuarea unei expertize care să evalueze cu exactitate pagubele pe care fostul primar Marin Mihai le-a produs în ziua în care a incendiat primăria pe care o conducea.

Primarul piroman de la Beleți-Negrești, Marin Mihai, a mai primit încă două luni de arest la domiciliu. Acesta a stat în penitenciar, sub arest preventiv, până la finele lunii iulie, după care s-a decis schimbarea măsurii preventive. Marin Mihai este acuzat de violarea sediului profesional, distrugere și sustragere sau distrugere de înscrisuri, după ce, în noaptea de 12/13 decembrie 2021, a dat foc propriei primării.

În acea noapte de duminică spre luni, după ce a stat până târziu la muncă, a turnat generos din motorina achiziționată pentru utilajele de deszăpezire, atât în biroul său, cât și într-o anexă unde se aflau echipamente IT și acte ale administrației locale, iar apoi le-a dat foc și a plecat cu autoturismul de serviciu. Primarul a ținut-o spre mănăstirea Prislop, unde a căutat căință, dar a găsit doar porțile închise. Așa că s-a reorientat și a mers să ceară iertare la mănăstirea Lainici.

negresti primar

Pe drumul de întoarcere spre Argeș a avut un accident rutier, pe defileul Jiului, distrugând Loganul primăriei, cu care plecase la drum. În ciuda faptului că a suferit unele răni, a refuzat internarea și a plecat spre casă, probabil cu o mașină de ocazie. Într-un final, a fost găsit de polițiștii argeșeni, care l-au cules din apele înghețate ale râului Argeș, în zona Vivo Mall.

Pe 17 decembrie s-a decis reținerea lui, iar apoi s-a dispus arestarea preventivă. Primarul Marin Mihai și-a recunoscut vina și, cu toate că mulți au crezut că a fost un acces de nebunie, expertiza psihiatrică a contrazis această ipoteză. Daunele morale și materiale solicitate de părțile vătămate care s-au constituit în cadrul dosarului său se ridică la circa 176.000 euro.

Primăria cere şi 500.000 lei daune morale

Primăria comunei Beleți-Negrești cere daune materiale şi despăgubiri civile în cuantum de 718.369 lei, reprezentând:

  • 647.554 lei bunuri distruse;
  • 43.340 lei autoturismul Logan;
  • 6.475 lei echipamentele STS;
  • 21.000 lei, contravaloarea serviciilor aferente lucrărilor de arhivare registre şi evidenţe înscrisuri parţial deteriorate prin îmbibare cu motorină;
  • 500.000 lei, daune morale.

 

Judecătoria a încuviințat realizarea unei expertize tehnice care să aibă ca obiect identificarea şi evaluarea lucrărilor necesare pentru reabilitarea sediului Primăriei și a anexelor acesteia care au fost afectate de incendiu, pentru a le readuce la starea inițială. Conform acesteia, există o întreagă listă de lucrări și achiziții de bunuri, care arată punctual și ce anume a distrus focul pus de primarul Marin Mihai.

  • Acoperișul noului sediu al Primăriei Beleţi-Negreşti a fost avariat în proporţie de 90%, pe o suprafaţă de 250 mp și trebuie reconstruit.
  • 75 mp de parchet din patru birouri din sediul nou al administrației trebuie înlocuit, fiind vorba de biroul secretarului și de cele ale primarului, al viceprimarului și al registrului agricol.
  • Magazia de lemne amplasată în spatele sediului nou trebuie reconstruită la roșu. Aceasta are 30 mp;
  • O suprafață de 100 mp din tencuiala exterioară a clădirii Primăriei trebuie renovată.
  • Pentru arhiva primăriei, trebuie construcţie nou-ridicată. Acest spațiu a fost mistuit în proporție de 70%, iar ce nu a distrus focul a distrus apa necesară stingerii incendiului. Clădirea avea 100 mp.

 

Pe lista obiectelor de inventar care au dispărut în incendiu, transformate în cenușă se mai află: un tablou pictat, rafturi, o lopată cu coadă, o roabă metalică, zece dulapuri de diferite tipuri, 12 scaune tapiţate stejar,12 scaune Winston, o motopompă cu furtun, o pompă apă, imprimantă HP Laser Jet Pro PI 102, trei aparate multifuncționale, aparat Router Tplink WR 940, trei indicatoare rutiere, sistem audio 2400W, un televizor led clasa A diagonală 163 cm, cablu HDMI 3 metri, o imprimantă Laser Monocrom Xerox 3020 V-l, două microfoane stereo, un aparat UPS APC Power +Switch, un aparat respirat, un sistem informatic HP, un server Fujitsu Primergy, licențe Microsoft și furnituri de birou, trei bannere.

Orange România Communication SA s-a constituit, de asemenea, parte civilă și solicită plata a 160.087 lei pentru a acoperi mijloacele fixe distruse şi lucrările de reparație pentru punerea în funcțiune a echipamentelor de comunicaţii.

 

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Beleţi-Negreşti | Orange