Minivacanța de 1 Decembrie se apropie cu pași repezi, iar românii se vor bucura de câteva zile libere. Pentru că foarte multă lume nu va rămâne acasă, ci se va îndrepta către stațiunile montane sperând ca luna decembrie să vină cu zăpadă, Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în zilele ce vor urma.
Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, temperaturile vor fi apropiate de normalul acestei perioade, în special în sudul și estul țării.
O vreme apropiată de normalul termic al perioadei din calendar, în partea de sud și est a țării, acolo unde maximele vor înregistra valori cuprinse între 3 și 6 grade, în zona litoralului.”, a declarat directorul ANM, potrivit Antena 3.
De asemenea, directorul ANM a precizat că în regiunile intracarpatice va fi mai cald, urmând să se înregistreze și 8-10 grade.
În ceea ce privește precipitațiile, Elena Mateescu spune că există șanse mari să avem ploi, mai ales în partea de sud-est a României. În restul țării, cerul va fi acoperit de nori.
Vestea bună este că la munte, turiștii se vor bucura de prezența stratului de zăpadă.
La munte ne vom putea bucura deja de prezența stratului de zăpadă. Ne mai așteptăm ca, în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, la o probabilitate foarte ridicată, în zona montană înaltă, să consemnăm prezența precipitațiilor sub formă de ninsoare.”, a adăugat Elena Mateescu la Antena 3.
Foto Wall-Street.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Țigările vor fi și mai scumpe! Ce se va întâmpla cu cele electronice