Proiect în consultare publică. Elevii vor fi distribuți în clase prin tragere la sorți sau în ordine alfabetică

de | 30.01.2024 19:03 | Național, Administrație

Ministerul Educației anunță că a lansat în dezbatere publică proiectul de procedură de distribuție aleatorie a antepreșcolarilor/ preșcolarilor/ elevilor în formațiunile de studiu, în cazul unităților de învățământ unde se constituie cel puțin două formațiuni de studiu la grupele/clasele de început de nivel: grupa mică, clasa pregătitoare, clasa a V-a, clasa a IX-a din același domeniu/cu aceeași specializare.

Conform proiectului, în funcție de decizia consiliului de administrație, distribuția în formațiuni de studiu se realizează prin tragere la sorți sau prin distribuția echitabilă a elevilor ordonați alfabetic.

Unitatea de învățământ elaborează propria procedură

Unitatea de învățământ elaborează propria procedură privind repartizarea antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor înscriși în grupele/clasele de început de nivel: grupa mică, clasa pregătitoare, clasa a V-a, clasa a IX-a, cu respectarea prevederilor prezentei proceduri, și o afișează pe pagina de internet proprie sau la avizierul unității de învățământ.

Unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să distribuie în mod echitabil, în formațiuni de studiu, și următoarele categorii de antepreșcolari/preșcolari/elevi: copiii cu cerințe educaționale speciale, copiii care repetă anul școlar/nu au parcurs ciclul preșcolar sau l-au parcurs incomplet, copiii a căror limbă maternă diferă de limba de predare, copiii transferați dintr-o altă țară/ unitate de învățământ/clasă, precum și pe cei admiși pe locurile distinct alocate candidaților cu cerințe educaționale speciale sau pe locurile speciale pentru romi. În situația în care părintele sau reprezentantul legal dorește înscrierea fraților în aceeași clasă, aceștia sunt repartizați în clasa în care a fost distribuit primul dintre frați. Documentul supus consultării publice, precum și mai multe informații sunt disponibile aici.

Foto descriptiv. Sursă foto: Ministerul Educatiei

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Buletinul lui Marcel Ciolacu ar fi fost furat de hackeri!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Educaţiei

Ultimele articole