Primăria orașului Costești anunță proiectul „Creșterea eficienței energetice și a calității energiei furnizate clienților, prin modernizarea transformatoarelor 110/20 kV din stația de transformare Costești, modernizarea grupurilor de tratare a neutrului, modernizarea rețelei de medie tensiune, modernizarea posturilor de transformare, modernizarea rețelei de joasă tensiune și a branșamentelor, orașul Costești, județul Argeș”. Acesta este finanțat din fonduri europene în valoare de peste 12 milioane de euro.

Primarul orașului Costești, Ion Baicea transmite că proiectul este contractat de către SC DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA SA și executat de către SC Forest Electro Grup 2002 SRL, acesta fiind cel mai mare proiect din județul Argeș pentru modernizarea rețelelor electrice.

Ion Baicea informează că lucrările care constituie obiectul prezentului proiect sunt amplasate în orașul Costești (satele: Broșteni, Podu Broșteni, Lăceni, Smei, Strâci, Pârvu Roșu; cartierele: Telești și Zorile), județul Argeș, pe marginea drumului național DN65A (satele Broșteni și Podu Broșteni), pe marginea drumului județean DJ659A (satul Pârvu Roșu), DJ703B, precum și pe marginea drumurilor comunale și a celorlalte drumuri adiacente.
De precizat că stația de transformare 110/20 kV Costești, pusă în funcțiune în anul 1975, alimentează consumatori casnici și non-casnici din zonă și este echipată cu două transformatoare de 16 MVA, 110/20 kV. Tratarea neutrului pe partea de 20 kV se realizează prin bobine de stingere, în prezent funcționând doar BS1, cu un curent capacitiv reglat de aproximativ 100 A.
„Rețelele de joasă tensiune aferente posturilor de transformare din zona Costești sunt învechite, realizate în mare parte cu conductoare clasice din aluminiu, cu multiple înnădiri și branșamente degradate. Acestea generează pierderi de energie, căderi de tensiune, întreruperi frecvente și parametri de calitate necorespunzători ai energiei electrice furnizate consumatorilor.”, se mai arată în informarea transmisă de Primăria orașului Costești.

Iată ce vizează lucrările propuse:
• modernizarea rețelelor de joasă tensiune, prin înlocuirea conductoarelor existente cu conductoare torsadate pe o lungime de aproximativ 59 km, schimbarea stâlpilor deteriorați și plantarea altor stâlpi noi, în număr de aproximativ 1.022 de bucăți; se vor moderniza și rețelele subterane de joasă tensiune pe o lungime aproximativă de 5 km, în zona adiacentă blocurilor din orașul Costești;
• modernizarea branșamentelor și montarea grupurilor de măsură inteligente la limita de proprietate, pentru un număr de aproximativ 2.850 de abonați; toate grupurile de măsură aferente abonaților se vor scoate la limita de proprietate și se vor reface și coloanele de branșament către tablourile abonaților; se vor înlocui firidele stradale de branșament de la parterul blocurilor din orașul Costești, în număr de 112 bucăți, și se vor moderniza/monta firide de palier, în număr de 259 de bucăți, pentru contorizarea abonaților din zona blocurilor din Costești;
• modernizarea posturilor existente în cabină zidită din zona blocurilor din Costești, în număr de 8 bucăți; se vor moderniza și cablurile de medie tensiune aferente acestor posturi, pe o lungime aproximativă de 3,4 km;
• montarea unor noi posturi pentru îmbunătățirea calității energiei, în număr de 6 bucăți (posturi în anvelopă de beton), precum și montarea, pentru alimentarea acestora, a unor racorduri subterane de medie tensiune, în lungime aproximativă de 5,5 km;
• modernizarea posturilor existente aeriene, în număr de 16 bucăți, și montarea unor noi posturi de transformare în anvelopă de beton, în număr de 4 bucăți;
• modernizarea rețelelor de medie tensiune, prin înlocuirea izolatoarelor și a conductoarelor existente cu conductoare noi, pe o lungime de aproximativ 8,9 km, precum și schimbarea stâlpilor de medie tensiune deteriorați, în număr de aproximativ 70 de bucăți. De asemenea, se urmărește modernizarea racordurilor LEA și LES 20 kV, a cablurilor degradate, montarea de fibră optică și creșterea siguranței în exploatare.

Proiectul include de asemenea și modernizarea Stației 110/20 kV Costești, prin înlocuirea unui transformator și a grupului de tratare a neutrului cu echipamente moderne, cu pierderi reduse și capacitate mărită, iar scopul investiției este îmbunătățirea calității serviciului de distribuție, reducerea pierderilor tehnologice și comerciale, creșterea siguranței în alimentare și asigurarea capacității necesare dezvoltării viitoare a rețelei pe următorii 25 de ani.
„În procesul de implementare a acestor lucrări complexe, Autoritatea Locală (Primăria Costești) joacă un rol fundamental, asigurând cadrul legal și instituțional necesar pentru o execuție rapidă și eficientă.Această cooperare public-privată exemplifică modul în care autoritățile locale pot facilita investițiile critice în infrastructură, asigurând, în final, o alimentare electrică mai sigură, mai eficientă și mai capabilă să susțină dezvoltarea comunității pe termen lung.”, mai transmit reprezentanții asministrației locale.

Potrivit primarului Ion Baicea, termenul de finalizare este anul 2028.
De aceea, ne cerem scuze pentru disconfortul creat de aceste lucrări, dar rezultatul va fi unul benefic pentru comunitatea noastră.Vă mulțumim pentru înțelegere!”, mai transmite primarul Ion Baicea.
Foto: Facebook Primăria Orașului Costești, Argeș


























