Remus Mihalcea, deputat PSD de Argeș a anunțat în mediul online faptul că Partidul Social Democrat pregătește un nou pachet de măsuri fiscale.
PSD susține că realitatea actuală impune o ajustare a Codului Fiscal astfel încât să se ajungă la echitate și echilibru între taxarea muncii și cea a capitalului.
Pachetul de măsuri fiscale este în faza de definitivare, dar, din perspectiva PSD, următoarele coordonate sunt esențiale:
✅Nu vor fi taxe noi pentru veniturile salariale;
✅Pensiile speciale se impozitează progresiv; cu cât sunt mai mari, cu atât procentul și impozitului plătit cresc;
✅Salariile bugetarilor care depășesc salariul președintelui Republicii se impozitează progresiv; cu cât e mai mare salariul, cu atât procentul aplicat și impozitul plătit cresc;
✅În această perioadă de crize multiple majore se instituie, temporar, o taxă de solidaritate, aplicată companiilor mari, cu cifră de afaceri ce depășește 100 de milioane de euro; este nefiresc ca taxarea acestora/sumele efectiv încasate de stat să reprezinte un procent insignificant , între 0,3 și 0,8%, din cifra lor de afaceri;
✅Nu se mai acordă/extind facilități fiscale nici la nivel de salariați, nici la nivel de companii:
✅Se realizează o ajustare/echilibrare între impozitarea muncii și cea a capitalului. Acum munca e mult mai consistent impozitată/taxată decât capitalul;
✅Se ajustează impozitarea proprietăților pentru a reflecta realitățile din piață;
✅Sistemul impozitării progresive a veniturilor se va aplica doar din momentul în care ANAF va opera cu un soft performant (care e în curs de achiziție/implementare) care să elimine birocrația și să declarațiile fiscal stufoase;
✅Termenul limită pentru adoptarea pachetului de măsuri fiscale este finalul lunii iunie, cu aplicabilitate de la 1 Ianuarie 2023.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Atenție, șoferi! Polițiștii vor putea afla în câteva secunde dacă aveți asigurare RCA