Rareș Bogdan a precizat că în cazul în care nu va fi găsită o sursă de mărire cu 16% a pensiilor, așa cum prevede legea, atunci Adrian Câciu, ministrul Finanțelor Adrian Câciu, „trebuie să plece acasă”, scrie Digi24.
PNL dorește mărirea pensiilor și consideră că 10% este foarte puțin. PNL dorește mărirea pensiilor cu cât a rămas până la 40%. Noi am mărit odată cu 14%, altatdată cu 10%… Acum avem o crestere de 24%, deci trebuie făcută mărirea cu diferența care a rămas. Ministerul Finanțelor este la domnul Câciu. Inflația este de 15%. Dl.Câciu este obligat să găsească sursa de finanțare. Propunerea va fi sa fie minim 16% creșterea astfel încât să se ajunga la procentul de 40%. Dl. Câciu e obligat să găsească o sursă de finanțare pentru o creștere cu minim 16%. Nu e propunerea mea, e a PNL. Dacă nu gasește resursele, să plece acasă. Dânsul a anunțat o creșetre cu 10%. Nu este 10%, ci 16% – potrivit legii. Așteptăm să vină la Coaliție cu resursele bugetare și să facem majorarea. Nu de 5 și nici de 10%, asta este o jignire la adresa românilor”, a precizat Rareș Bogdan.
Astfel, Adrian Câciu, a asigurat, în cursul zilei de joi, după ședința de la guvern, că pensiile urmează să se majorează de anul următor, cu până la 5%. De asemenea, acesta a spus că nu șrie exact care va fi procentul, pentru că va fi o decizie ce se va lua în coaliție.
Sursa foto stiridecluj.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro