Instanța Supremă a respins recursul în casație formulat de Elena Udrea!

de | 31.10.2022 13:55 | Știri, Eveniment, Național

 

Astăzi, 31 octombrie, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins recursul în casație formulat de Elena Udrea și Rudel Obreja în dosarul „Gala Bute”.

Decizia este definitivă, potrivit Mediafax.

Instanța Supremă a respins ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de cei doi și îi obligă pe aceștia să plătească suma de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Amintim că Elena Udrea este condamnată la șase ani de închisoare, în dosarul „Gala Bute”. Prejudiciul stabilit de instanță în acest dosar este de 9,1 milioane lei.

gethumbnew - Instanța Supremă a respins recursul în casație formulat de Elena Udrea!

De curând ANAF a scos la licitație mai multe terenuri și mașini ale fostului ministru Elena Udrea.

Este vorba despre șase terenuri și două autoturisme, statul dorind, în acest fel, să recupereze o parte din prejudiciul creat în dosarul Gala Bute.

Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu iar în prezent se află închisă la Penitenciarul Târgșor din Ploiești.

 

Foto: antena3

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Elena Udrea