Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 de Poliție din Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au reținut, marți, 8 iunie, un bărbat în vârstă de 29 de ani din București.
Acesta este cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelătorie.
Din cercetările polițiștilor reiese că bărbatul ar fi postat, în luna decembrie, sub o identitate falsă, un anunț fals de închiriere a unei unități de cazare din Poiana Brașov. Mai mult, bărbatul ar fi încasat suma de 1500 de lei pentru avans de la o victimă.
Marți, în data de 8 iunie, bărbatul a fost depistat și adus, pe baza unui mandat, la Secția de Poliție 2 Pitești.
După probatoriu, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Bărbatul va fi prezentat, în decursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru dispunerea unor măsuri preventive.
Foto descriptiv
Agora.md
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
A furat o motocicletă și a plecat la plimbare! Tânăr din Argeș- reținut