Scandal de amploare la un târg din comuna Miroși, județul Argeș, în seara de 10 octombrie. Șapte bărbați, cu vârste între 26 și 51 de ani, sunt cercetați pentru încăierare, loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Suspecții au fost reținuți.
Conform cercetărilor, scandalul a pornit în jurul orei 22:30, în incinta târgului, în urma unor neînțelegeri și al consumului de alcool.
După ce au băut bine, mai multe persoane s-au luat la ceartă, iar mai apoi la bătaie. Mai mulți oameni au fost agresați în urma conflictului violent.
Unele dintre victime au avut nevoie de evaluări medico-legale pentru stabilirea leziunilor suferite. La fața locului au fost chemați polițiștii, care au folosit și mijloacele din dotare pentru aplanarea conflictului și restabilirea ordinii publice.
În urma administrării probatoriului, față de șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 51 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși într-un centru de reținere și arestare preventivă.
La data de 3 noiembrie a.c., persoanele în cauză urmează să fie prezentate procurorului de caz, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și dispunerea măsurilor legale care se impun”, informează IPJ Argeș.
Foto (descriptiv) ziare.com

























