Ministrul Sฤnฤtฤศii, Alexandru Rogobete, a anunศat, miercuri seara, cฤ susศine implementarea telemedicinei รฎn Romรขnia. Un proiect de ordonanศฤ de urgenศฤ a fost publicat de Ministerul Sฤnฤtฤศii ศi va ajunge pe masa Guvernului sฤptฤmรขna viitoare.
Potrivit ministrului, scopul telemedicinei este acela de a rฤspunde nevoilor pacienศilor. El a explicat ce presupune acest sistem, ศinรขnd sฤ puncteze cฤ รฎn alte state europene existฤ deja de cรขศiva ani.
รn alte ลฃฤri europene se utilizeazฤ de ani de zile, dar la noi acest termen รฎn sistemul public a fost destul de sfios, dacฤ pot spune aลa, plastic, introdus. Nu existฤ o reglementare clarฤ ce รฎnseamnฤ telemedicina, pentru ce specialitฤลฃi se poate realiza telemedicina, รฎn ce condiลฃii pot fi acordate serviciile prin telemedicinฤ ลi foarte important, cum se deconteazฤ aceste servicii, pentru cฤ pรขnฤ la urmฤ vorbim de servicii medicale care trebuie sฤ fie decontate de cฤtre Casa Naลฃionalฤ de Asigurฤri de Sฤnฤtateโ, a declarat ministrul Rogobete, miercuri, la Medika TV.
Ce รฎnseamnฤ, de fapt, telemedicina
Ministrul a clarificat ce รฎnseamnฤ telemedicina: este vorba despre servicii medicale oferite la distanศฤ, fฤrฤ ca pacientul sฤ fie nevoit sฤ se deplaseze la spital. Aceasta include consultaศii online, รฎn care pacientul comunicฤ cu medicul printr-o platformฤ digitalฤ audio-video, iar doctorul poate evalua starea sฤnฤtฤศii ศi oferi recomandฤri ca ศi cum ar fi prezent fizic.
O altฤ componentฤ este tele-ICU, adicฤ terapie intensivฤ la distanศฤ. รn acest caz, un spital mai mic sau o secศie de terapie intensivฤ se conecteazฤ cu specialiศti dintr-o unitate mai mare ศi primeศte consultanศฤ medicalฤ de la colegi specialiศti, pentru a oferi tratament de urgenศฤ sau supraveghere mai avansatฤ pacienศilor critici.
Sursa foto: Facebook Alexandru Rogobete
Citiศi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
O nouฤ premierฤ medicalฤ la Spitalul Judeศean de Urgenศฤ Piteศti

























