Dacă vă schimbați domiciliul cu 6 luni înainte. Unde veți putea vota?

de | 21.07.2023 18:19 | Știri, Administrație, Național, Politic

Este oficial. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia cetăţenii care şi-au stabilit reşedinţa  în circumscripţia electorală de mai puţin de 6 luni înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în localitatea de domiciliu.

Astfel, potrivit legii, până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei scrutinului, cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa de mai mult de 6 luni înaintea datei scrutinului în circumscripţia electorală în care au loc alegeri vor putea solicita primarului, pe baza actului de identitate, înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă pentru scrutinul respectiv. Actul normative mai prevede că pentru înscrierea reşedinţei solicitantul va completa cererea pentru stabilirea reşedinţei, pe care o va depune împreună cu actul său de identitate, cu unul dintre documentele prevăzute şi cu o declaraţie pe proprie răspundere prin care declară că locuieşte în respectiva locaţie mai mult de 15 zile pe lună. Totodată, la înscrierea reşedinţei, găzduitorul, persoană fizică sau persoană juridică, completează o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă dacă la respectiva adresă are/au reşedinţa persoane care nu aparţin aceleiaşi familii. Dacă la adresa respectivă au înscrisă reşedinţa cel puţin două persoane, autorităţile procedează la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată.

Foto descriptiv. Sursă foto: roaep.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(VIDEO) Centru pentru vârstnici din Pitești verificat de urgență! Ce au descoperit autoritățile!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: