Vineri, 23 septembrie, membrii Biroului Executiv al Partidului Umanist Social Liberal au avut o întrevedere la București pentru a discuta și aproba mai multe hotărâri. De asemenea, s-a decis continuarea campaniei de semnături lansată la nivel național pentru susținerea inițiativei legislative privind “recuperarea către bugetul de stat a marilor averi care nu pot fi justificate prin venituri legale”.
Prin urmare, s-a hotărât ca această campanie să fie extinsă în cât mai multe orașe din România, iar astăzi, sute de persoane au semnat inițiativa legislativă la sediul PUSL.
Astăzi, această acțiune a continuat la sediul Partidului Umanist Social Liberal din București, unde sute de persoane s-au strâns și au semnat initiativa legislativă care își propune să schimbe legislația cu privire la modul în care averile sunt dobândite fără a putea fi justificate. Mulți tineri, vârsnici și oameni care au muncit corect își doresc un viitor în România, își pun speranțele în această initiativă propusă de către Partidului Umanist Social Liberal și au credința că vor fi trași la răspundere cei care au strans averi ilicite”, au transmis reprezentanții PUSL.
Un nou membru în conducerea PUSL
De asemenea, în cadrul ședinței de astăzi, un nou membru a fost numit în structura de conducere a PUSL. Este vorba despre Simona Allice Man, un politician cu experiență în administrație. În trecut, Simona Man a ocupat funcția de , secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și director general adjunct al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
În PUSL ea va ocupa funcția de vicepreședinte cu rol organizatoric.
Foto Bugetul.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ex-judecător al Tribunalului Argeș, Magdalena Papaianopol, a devenit membru PUSL