Schimbări privind amenzile de circulație! Toți șoferii trebuie să știe asta

de | 29.05.2022 10:30 | După locație, După subiect, Lifestyle, Național, Știri

Un nou proiect de lege prevede o modificare ce le va face viața mai ușoară șoferilor care primesc amenzi de circulație. Potrivit acestuia, toate amenzile, inclusiv cele care privesc regulile de circulație, vor putea fi contestate la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul contravenientul. La ora actuală, constestațiile sunt făcute la judecătoria în a cărei rază a fost constatată fapta contravențională.

În ceea ce privește degrevarea anumitor instanțe de soluționarea proceselor în materie contravențională, putem aminti litigiile legate de neplata rovignetei, a căror soluționare inițială se făcea de instanțele în circumscripția cărora se constata fapta de utilizare a drumului fără plata taxei aferente (rovignetă).

Deoarece instrumentele de constatare (camere) erau amplasate doar în anumite puncte, pe anumite drumuri, judecătoriile în circumscripția cărora se realiza constatarea contravenției au fost puse în fața unei avalanșe de litigii contravenționale care le-a îngreunat activitatea (în județul Vâlcea, spre exemplu, Judecătoria Brezoi, pentru camera de la Seaca). Acest lucru a condus la modificarea legislației în sensul că petentul, în prezent, poate să depună plângerea contravențională și la judecătoria unde are domiciliul sau sediul contravenientul”, susțin inițiatorii proiectului de lege.

Deputații mai spus că de cele mai multe ori astfel de fapte sunt săvârșite de șoferi care nu au domiciliul în circumscripția judecătoriilor respective și că dacă aceștia ar depune plângerile la instanțele de domiciliu, ar fi posibilă „degrevarea instanțelor competente la acest moment”.

Totodată, aceștia mai susțin că ar fi reduse și cheltuielile legate de soluționarea litigiului. Și conducătorii auto care primesc contravențiile ar fi scutiți de cheltuieli inutile, cum ar fi cele de drum, masă, cazare sau avocat. Autorii proiectului susțin că din aceste motive, persoanele în cauză renunță, de foarte multe ori, la formularea plângerii contravenționale respective, la posibilitatea legală de a solicita controlul judecătoresc asupra actului administrativ.

O asemenea situație este echivalentă cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și la liberul acces la justiție, situație care nu este de dorit întrucât acest drept este statuat de jurisprudența CEDO”, este un alt argument în favoarea măsurii.

Plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îsi are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede forma finală a proiectului adoptat.

Foto descriptiv Playtech

Modificări la Codul Rutier! Sancțiuni mai dure pentru șoferi

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole