În sectorul creşterii animalelor. Guvernul a aprobat banii pentru ajutorul de stat

de | 23.02.2023 12:35 | Știri, După locație, După subiect, Economic, Național

Guvernul României a aprobat ieri banii pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor. Ajutorul se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2023 și este destinat pentru acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii și menținerii registrului genealogic, precum și a costurilor aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului.

Potrivit informării publicate pe site-ul Guvernului actul normativ stabilește valoarea maximă a ajutorului de stat, pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023, pentru schema de ajutor în sectorul creșterii animalelor. Acest ajutor este de 53 milioane lei credite de angajament, respectiv 74 milioane lei credite bugetare, care se încadrează în plafonul maxim de 759,25 milioane lei, aprobat pentru perioada 2015-2022 de derulare a schemei de ajutor de stat (prin HG 1423/2022, perioada acordării ajutorului de stat s-a prelungit până la data de 30 iunie 2023). Din cele 53 de milioane lei – credite de angajament, peste 23 milioane lei sunt destinate pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și circa 30 milioane lei, pentru speciile ovine şi caprine, iar din cele 74 milioane lei – credite bugetare, 32,11milioane lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și 41,88 milioane lei pentru speciile ovine şi caprine.

Foto descriptiv. Sursă foto: lumeasatului.ro.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Tesla se va concentra pe producţia de celule de baterii în SUA

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Agriculturii

Ultimele articole