Sentinţă halucinantă în Argeş: liber la plesnitul fetelor peste fund!

de | 02.08.2023 20:30 | Din ediția tipărită, Importante, Județean, Lifestyle, Pitești, Știri

Încă o sentinţă halucinantă în justiţia argeşeană: Liber la plesnitul fetelor peste fund!

…a stabilit o judecătoare din Argeş, care nu ar părea deloc deranjată dacă orice individ ar lovi-o, pe stradă, peste fese, din moment ce a considerat – într-o sentință – că respectivele zone „nu contribuie la reținerea naturii sexuale” a gestului. Din fericire, alți colegi magistrați au avut altă viziune, mai puțin… deschisă decât a doamnei magistrat, şi l-au condamnat pe individ, care, culmea, era şi recidivist!

Agresiunile sexuale şi gesturile obscene sunt considerate de unii argeşeni simple glume, chiar dacă victimele suferă traume care le marchează uneori pe viaţă. Mai grav este când aceeaşi opinie o are un magistrat, un om de la care tinerele ce trec prin astfel de experienţe traumatizante aşteaptă să le facă dreptate. În ultima vreme, presa a semnalat tot mai des cazuri în care agresorii sexuali ai unor fetiţe au scăpat cu pedepse ridicole sau chiar au fost achitaţi, unele sentinţe fiind de-a dreptul revoltătoare şi de neînţeles. Între timp, numărul agresiunilor de natură sexuală creşte.

Săptămâna trecută, un astfel de caz a revoltat opinia publică: un individ de 44 de ani a acostat două surori adolescente pe stradă din Piteşti, una de 13 cealaltă de 17 ani, și pe una dintre ele a atins-o în zonele intime.

„Copiii au intrat în magazin plângând, speriați că au fost atinși… una dintre ele a fost atinsă în zona intimă. În momentul în care eu am venit la el, efectiv urlând, a vrut să treacă de mine, să mă împingă, spunându-mi: «ce o să-mi faci, că eu sunt beat?!»” – a povestit mama celor două fete, care de altfel a şi depus plângere la poliţie.

Individul a fost reţinut şi, ulterior, arestat preventiv pentru 30 de zile, însă, dacă are noroc de un judecător binevoitor, în scurt timp s-ar putea întoarce pe străzi unde ar putea teroriza alte fetiţe. Pentru că astfel de judecători, cu un nivel de… toleranţă ridicat, există, inclusiv în Argeş.

Fetiţe de 12 ani – agresate în Parcul Lumina

Un caz similar a avut loc în urmă cu trei ani, tot în Piteşti. Două fetiţe, ambele în vârstă de 12 ani, se plimbau în Parcul Lumina, din cartierul Găvana, când un individ – pe nume Adrian Bratu – le-a lovit peste fund, le-a atins apoi încă o dată aceeaşi parte a corpului, după care a încercat să smulgă rucsacul uneia dintre copile. Individul a fost prins în câteva zile şi trimis în arest preventiv.

parcul lumina foto Iulia Ilie

Parcul Lumina. Sursa foto: Iulia Ilie

„În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă că, în ziua de 17.08.2020, în jurul orei 19.50, în timp ce se afla în parcul L. din cartierul G, inculpatul le-a abordat pe minorele A. şi B., ambele în vârstă de 12 ani, ocazie cu care le-a lovit o singură dată cu palma în zona feselor, după care le-a mai atins o singură dată pe fese, ulterior încercând să-i sustragă ghiozdanul persoanei vătămate minore B.” – se arată în dosar.

Bărbatul a recunoscut că le-a lovit pe fete peste fund, chipurile în glumă! Adică tu, bărbat, mergi prin parc, vezi nişte fetiţe de clasa a V-a – a VI-a pe care nu le cunoşti şi brusc îţi vine să le plesneşti peste fund, în spirit de glumă!

„Fiind audiat în calitate de suspect şi inculpat, C. a precizat că le-a atins pe cele două minore în zona feselor în glumă. A arătat că nu a intenţionat să sustragă ghiozdanul persoanei vătămate B.” –  a reţinut instanţa.

Explicaţie halucinantă: „Inculpatul nu a urmărit obţinerea unei satisfacţii sexuale

Culmea este că judecătoarea Mihaela Banu, pe mâna căreia a picat dosarul, i-a şi dat dreptate individului, pe care l-a achitat, explicaţia magistratului, care este de părere că lovirea cu palma în zona feselor nu reprezintă elementul material al infracțiunii de agresiune sexuală, fiind de-a dreptul halucinantă:

„În ceea ce priveşte infracţiunea de agresiune sexuală, gestul inculpatului nu poate fi calificat ca reprezentând elementul material al infracţiunii de agresiune sexuală nici măcar sub forma tentativei, deoarece nu poate fi calificat ca urmărind obţinerea unei satisfacţii sexuale, care să lezeze libertatea sexuală a victimei.

Fireşte, comportamentul inculpatului poate fi considerat reprobabil, total necorespunzător pentru o persoană, condamnabil din punct de vedere uman sau moral, însă gravitatea, semnificaţia acestuia nu a fost una penală din perspectiva infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Zonele corpului pe care inculpatul le-a atins (n.red. – fesele) nu contribuie la reţinerea naturii sexuale a actelor sale, în condiţiile în care nu orice atingere a părţilor corpului pot avea o astfel de natură. Este necesar un întreg context care să certifice fără putinţă de tăgadă acest caracter al manifestării umane, context care în prezenta cauză nu se regăseşte.” – se arată în motivarea deciziei de achitare dispusă  de judecătoarea Mihaela Banu, care – după cum reiese din declaraţia sa de avere – are ea însăși o fiică adolescentă!

Nu este prima şi singura dată când magistraţii argeşeni se dovedesc incredibil de îngăduitori cu astfel de indivizi.

Despre alte poveşti înfiorătoare, soldate cu sentinţe revoltătoare, CITIŢI AICI şi AICI!

Individul este recidivist: mai avea o condamnare penală

Agresiunea sexuală este, conform legii, „actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare” şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Concret, în categoria actelor care se încadrează ca agresiuni sexuale intră mângâierile şi atingerile zonelor intime ale victimelor.

Din fericire, în urma apelului făcut de parchetul de pe lână Judecătoria Piteşti, judecătorii Curţii de Apel nu s-au dovedit la fel de indulgenţi precum judecătoarea Mihaela Banu, cu atât mai mult, cu cât individul mai avea o condamnare penală anterioară de un an cu suspendare într-un dosar de distrugere şi se afla în perioada de supraveghere. Astfel, magistraţii acestei instanţe l-au condamnat pe individ la trei ani de închisoare cu executare pentru infracţiunile de agresiune sexuală şi lovire sau alte violenţe.

Adrian Bratu, „domnul” care obişnuieşte să plesnească în glumă fetele peste fund pe stradă, continuă demersurile în încercarea de a scăpa de puşcărie, solicitând la judecătoria Piteşti revizuirea dosarului său, următorul termen fiind la sfârşitul lunii august.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Judecătoarea Cornelia Olteanu este noul preşedinte al Tribunalului Argeş

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Curtea de Apel Pitești | Găvana | Judecătoria Piteşti | Pitești