Inconștiență din partea unei femei de 37 de ani, din Caracal. Și-a lăsat fiul de 11 ani să conducă ATV-ul în zona montană Rânca, în timp ce ea era pasager.
Potrivit adevarul.ro, copilul a fost surprins în trafic, ieri, 2 martie, de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci. Minorul conducea un vehicul de tip ATV pe DN-67 C-Rânca, fiind însoțit de mama sa în vârstă de 37 de ani, în calitate de pasager pe vehicul.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul unei persoane care nu deţine permis de conducere.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro