Simona Bucura Oprescu: „Am semnat un acord de cooperare la nivel înalt între România și Republica Moldova”

de | 19.05.2022 13:17 | Județean, Politic, Știri

Deputatul PSD Argeș, Simona Bucura Oprescu se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova alături de alți reprezentanți ai Comisiei de administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților a României.

Aceasta a anunțat prin intermediul unei postări pe contul de socializare, faptul că a fost semnat un acord de cooperare cu Comisia administrație publică a Parlamentului Republicii Moldova.

 

Vizita pe care o efectuez în Republica Moldova alături de unii dintre colegii mei din Comisia de administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților a României nu rămâne doar o simplă vizită de curtoazie.

 

Primele rezultate concrete au apărut deja prin semnarea unui acord de cooperare cu Comisia administrație publică a Parlamentului Republicii Moldova.

 

Acordul prevede cooperarea în vederea îmbunătățirii cadrului normativ și celui de reglementare vizând organizarea și funcționarea administrației publice, planificarea și dezvoltarea regională, colaborarea în vederea stabilirii relațiilor de fraternitate între colectivitățile locale din Republica Moldova și România și schimbul de bune practici.

 

Ulterior vom agrea un Plan de acțiuni în vederea implementării prevederilor Acordului.

 

Ne leagă aceeași limbă, avem istorie și cultură comune, iar dezideratul de integrare europeană a Republicii Moldova trebuie sprijinit, deoarece este singura cale în măsură să asigure democrația, stabilitatea și prosperitatea în Republica Moldova”, a precizat Simona Bucura Oprescu.

 

simona b.o

 

 

 


Simona Bucura-Oprescu: Doar împreună putem duce Argeșul pe primul loc!

Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România, fililiala Argeș, a avut loc joi, 5 mai, la Boteni. De asemenea, cu această ocazie s-au sărbătorit 25 de ani de la înființarea ACoR.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Camera Deputaților | Republica Moldova

Ultimele articole