Ce reguli de circulație a încălcat acesta
Un șofer a rămas fără permis de conducere pentru 510 zile, joi, pentru că a încălcat mai multe reguli de circulație.
Incidentul a avut loc în Bihor, polițiștii fiind alertați printr-un apel la 112 despre faptul că șoferul respectiv conducea haotic. Mai mult, acesta ar fi circulat pe contrasens în Oradea, dar şi în localităţile Biharia, Satu Nou, Tămăşeu, Roşiori.
Polițiștii rutieri au pornit în căutarea lui și l-au găsit în trafic, însă, omul nu a vrut să oprească. În cele din urmă, a intrat într-un șanț. Din fericire, nu au existat victime în urma accidentului.
Poliţiştii Secţiei nr.3 de Poliţie Rurală Biharia l-au interceptat în trafic, însă bărbatul a refuzat să oprească la semnalul legal al poliţiştilor, continuându-şi deplasarea până la intrarea în localitatea bihoreană Diosig, unde a virat la stânga, pătrunzând într-un şanţ. Evenimentul rutier a fost unul fără victime”, transmite IPJ Bihor.
Bărbatul are 45 de ani și este din județul Harghita. Acesta nu se afla nici sub influența alcoolului, nici a drogurilor, testele ieșind negative. Însă, polițiștii au propus și obținut internarea involuntară a bărbatului la psihiatrie, existând bănuiala că anumite probleme medicale ar fi influențat comportamentul acestuia.
Totodată, în urma nerespectării regulilor de circulație, bărbatul a fost amendat contravenţional cu 16 puncte amendă, în valoare 2.320 de lei şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 510 zile.
Foto descriptiv Portal SM
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Polițiști locali- anchetați pentru purtare abuzivă! Au bătut un bărbat într-o piață