Ministerul Cercetării și ADR au lansat aplicația ROeID! Toate serviciile instituțiilor, într-un singur loc

de | 29.05.2023 12:43 | Știri, Eveniment, Național

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) au lansat, săptămâna trecută, aplicația mobilă ROeID.

Astfel românii vor fi scutiți, de acum înainte, de drumurile inutile la ghișeele instituțiilor, în urma aplicației lansate cu ajutorul căreia își pot plăti taxele și impozitele online.

Mai mult decât atât, aceștia se vor putea autentifica direct, cu aceleași date de logare, pe paginile mai multor autorități care oferă anumite servicii online.

Aplicația oferă o modalitate nouă de gestionare a conturilor pentru serviciile publice, toate serviciile digitale fiind accesibile printr-un singur login.
Practic, ROeID asigură identitatea digitală a tuturor cetățenilor României, facilitându-le autentificarea în toate platformele digitale pe care statul român le administrează, dar și conectarea la alte platforme digitale guvernamentale din întreaga Uniune Europeană.
O imagine a cărții de identitate, un selfie și un video scurt sunt pașii necesari pentru crearea contului ROeID.” transmite Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării

Aplicația mobilă ROeID este un instrument de bază în digitalizarea tuturor serviciilor publice, prin care cetățenii se vor autentifica online, digital, direct printr-un singur set de credențiale.
Proiectul este unul european, în valoare totală de 74 de milioane de lei, un proiect ce are termen de finalizare luna august 2023.

Noi am accelerat procedurile astfel încât la nivelul lunii mai să avem această versiune Beta, ca utilizatorii din România să o poată testa. Este un proiect important, un pas pe care România trebuia să îl facă. Vom marca astfel, un nou pas spre digitalizarea țării.”, a declarat a declarat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja.

Veste extraordinară și pentru românii din Diaspora pentru că vor putea, fără să aibă cont bancar în România, prin contul creat pe Ghișeul.ro să își rezolve toate problemele privind taxele sau impozitele bancare, plăți la ANAF sau emiterea gratuită a cazierului judiciar.

Serviciile care sunt online dar până acum necesitau deplasarea la ghișeu, vor fi disponibile prin ROeID”, a mai  declarat Sebastian Burduja.

foto descriptiv g4media.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Atenție! Marți, 30 mai, se oprește apa în Moșoaia!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ROeID

Ultimele articole