Avertizment pentru cei care folosesc produse de machiaj. Mai multe substanţe chimice periculoase au fost descoperite în sute de produse cosmetice comercializate în țări din Europa, inclusiv în țara noastră.
Anunțul a fost făcut de Agenţia Europeană pentru Produse Chimice.
Au fost examinate în perioada noiembrie 2023 – aprilie 2024 peste 4.000 de produse iar 6% dintre acestea conţineau urme ale unor substanţe interzise din cauza efectului lor nociv asupra sănătăţii.
Printre produsele menționate se află creioane de buze și de ochi şi balsamuri dar şi măşti de păr.
Potrivit Antena3 CNN. substanţele identificate sunt interzise prin Convenţia de la Stockholm privind poluanţii organici persistenţi şi de legislaţia europeană, deoarece expunerea la acestea poate afecta fertilitatea şi poate creşte riscul de cancer.
Reprezentanții ECHA au depistat aceste nereguli prin verificarea listeilor de ingrediente de pe produse, metodă la îndemâna tuturor.
Țările în care au fost efectuate controale au fost: Germania, Austria, Danemarca, Finlanda, Islanda, Italia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, România şi Suedia, mai precizează instituția.
„Autorităţile competente au luat măsuri pentru retragerea de pe piaţă a produselor neconforme”, au transmis reprezentanții ECHA.
Foto: unsplash.com
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Zeci de persoane au murit în urma inundațiilor din Spania. 13 români dați dispăruți!