Un tânăr de 25 ani, fără permis, a intrat într-un gard cu o maşină cu numere false

de | 18.09.2023 16:04 | Județean, Eveniment

Un tânăr de 25 de ani, din Recea, s-a ales cu dosar penal și fără mașină, după ce s-a urcat la volan, deși știa că nu deține permis. Mai mult de atât, mașina pe care o conducea avea aplicate numere false de înmatriculare.

El a fost depistat în cursul zilei de ieri, de polițiștii Secției de Poliție Rurală Buzoești, în timp ce se deplasa cu un autoturism care avea aplicat plăcuțe cu un număr de înmatriculare emis de autoritățile din Bulgaria, pe DJ 504, pe raza comunei Recea.

Oamenii legii i-au făcut semn să oprească pentru un control de rutină. Simțindu-se cu „musca pe căciulă”, în loc să oprească, el a apăsat mai tare pedala de accelerație.

A urmat o cursă nebună. În încercarea de a scăpa de polițiști, la un moment dat, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în
coliziune cu gardul unei locuințe.

Potrivit IPJ Argeș, în urma verificărilor, oamenii legii au constatat că autovehiculul în cauză era înmatriculat în țară, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare ce se găseau montate pe vehicul, erau aferente unui alt autoturism.

Mai mult de atât, din verificări a rezultat că tânărul nu deține nici permis de conducere.

Ca urmare a celor constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 334 și 335 din Codul Penal, totodată fiind dispusă și indisponibilizarea
autovehiculului în cauză. Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se
impun.”, transmite IPJ Argeș

foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Atenție, argeșeni! Exercițiu de amploare în zona Valea Iașului

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Recea